Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

February 2010

Monthly Archive

Destination Truth : Romania

28 Feb 2010 | : Filme & Carti, Media & Advertising, Social, Cultural, Politic

Imi intrerup programul saptamanal de ratoieli si analize pentru a aduce in discutie doua noi aparitii ale minunatei noastre tari in media straina. Daca aveti impresia ca-i vorba despre recenta aparitie a soldatilor romani intr-un documentar BBC, va inselati. Nici vechile referinte la Anthony Bourdain sau Top Gun nu mai au ce cauta in peisaj. Nu, e vorba despre un show de masa cu real succes in America, un show despre care am mai vorbit.

Destination Truth e o serie de mini documentare produse de canalul Sify care merg pe urmele consacratului si parodiatului Ghost Hunters. Emisiunea il are in rol principal pe Josh Gates, un nene de profesie ”aventurier” si care seamana de multe ori cu regretatul Steve Irwin. Josh are alaturi de el o echipa de 5-6 oameni, formata din 1-2 cameramani, o gagica pe post de cercetator/translator (pentru fiecare sezon alta), un specialist video, un medic si un sunetist. Scopul declarat : Aflarea adevarului din spatele unor vechi mistere sau legende contemporane, mistere care in general implica bantuiri dar mai ales criptide (animale cu existenta nedovedita).

Daca am gasit primele doua sezoane cel putin distractive, al treilea nu m-a mai incantat la acelasi nivel. In prima faza, cercetarea aveau un aer de autenticitate (evident, simulata) si uneori rezultatele erau palpabile (urma unui presupus Yeti a fost recent expusa). In sezonul 3 insa, apropierea de Ghost Hunters se vede din ce in ce mai mult. Oamenii iau echipamentul si se izoleaza noaptea in diverse zone urland ”Oh my God, oh my God” la fiecare sclipire de pe camera cu infrarosu. Macar asa o putem vedea pe asistenta topaind, in sezonul asta o hispanica superba pe nume Jael.

Emisiunea are un stil pseudo-documentar iar plasarea de partea ratiunii si stiintei este un simplu artificiu. Dupa glume si faptul ca echipa nu se ia prea in serios, se vede ca totul e legat de show intr-un final. Dar totusi, ce au cautat oamenii astia in Romania si mai precis, ce au cautat oamenii astia ”de doua ori” in Romania ? Fantomele din Padurea Hoia Baciu si varcolacii, evident !   Le voi lua pe rand, pentru a nu speria cititorii :

1.Padurea Hoia Baciu
(Sezonul 3, Episodul 1 , Septembrie 2009)

Padurea Hoia Baciu a devenit loc de pelerinaj pentru diversi indivizi dubiosi, asa ca nu m-a mirat tema episodului. Ce m-a mirat a fost obsesia echipei de productie si a moderatorilor de a confirma niste stereotipuri. S-au facut referinte la Transilvania si la fostul imperiu sovietic desi in mai tot episodul cei intalniti vorbeau acceptabil limba engleza. Lucrul asta nu se poate spune despre multe alte incursiuni ale echipei. Oamenii inchiriaza un SUV , chipurile, si primesc o Lada Niva. Hai mai, sa fim seriosi, in Cluj ati gasit doar o Lada Niva ?  Masina, de altfel fiabila si interesanta, a fost un bun prilej de glume cu expresia ”4×4”. Un comentator remarca, de altfel indreptatit, ca in mai toate episoadele oamenii aleg cele mai proaste vehicule existente. Sa fie iar o tentativa de ”show” sau vreo incercare a unui intreprinzator local de a mai scoate un banut ?

Continue Reading »

Surpriza !

24 Feb 2010 | : Diverse Diatribe, Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Dupa doua zile in care am lucrat la un deadline strans si in care am fost privat de Internet pe baza unei probleme supranaturale, am decis sa revin cu un post mai relaxat.

Intotdeauna m-a uimit pofta unor oameni pentru ceea ce ei considera a fi ”surprize”. Nu, nu-i vorba doar de dorinta unor reprezentate ale sexului frumos de a surprinde si de a fi surprinse. E vorba de modul in care anumiti oameni inteleg ideea de surpriza. Dupa ce mi-am intrebat majoritatea prietenilor, am constatat ca , la randul lor, nu erau deloc incantati de concept. La noi ar putea fi vorba de un model al cutiei, dar cel mai probabil vorbim de un mecanism natural de protectie.

Planificarea ne este specifica, indiferent de sex sau cultura. Voi lasa la o parte problema utopicelor planuri de viitor si voi ramane in domeniul planurilor simple. Sa zicem ca astazi am de mers la job, de trecut pe la facultate si de facut cumparaturi, iar in weekend am planuita o intrevedere de afaceri cu X.  Evenimente neprevazute apar oricum ,dar daca X imi face o surpriza si ma trezesc cu el pe cap azi, se intampla urmatoarele lucruri : ma intrerupe si frustreaza, imi face praf programul si ma face mult mai putin dispus sa-l ascult. Nu poti veni cu scuza ”surprizei” cand tu nu poti respecta un angajament !

Daca analizam majoritatea definitiilor, observam ca surpriza este asociata unui sentiment pozitiv. Asta-i unul din motivele pentru care, atunci cand folosim negativ expresia, o intarim cu ”surpriza neplacuta”. Prin urmare , ce ar putea fi placut la o vizita nocturna de la un om pe care de-abia il cunosti ? Ce anume este ”surprinzator” la un individ care urla ca descreieratul ”Surprizaa !” cand face praf planurile cuiva ?  In ce consta surpriza in a lua cuiva bilete pentru o calatorie pe care nu vrea sa o intreprinda ? De ce numim un bairam ordinar facut pe cheltuiala sarbatoritului ”petrecere surpriza” ?  (In cazul asta am reactii turbulente, nefiind un fan al propriei zile de nastere).

Incerc sa spun ca o surpriza bine primita implica totusi un anume grad de previzibilitate, de cunoastere a ”victimei”.  O surpriza  intr-adevar placuta implica o cunoastere aprofundata. Oferirea unui cadou dorit in secret, punerea in contact cu un prieten pierdut, cumpararea de bilete sau insotirea cuiva la un eveniment la care vrea sa participe sunt mostre de surprize gandite. In ultimul caz, pregatirea trebuie facuta din timp. Chiar si aparitia unei persoane dragi poate fi o surpriza in anumite momente, cat timp exista  cateva variabile cunoscute de amandoi.

In prima parte a anilor 90′, intr-o perioada a socializarii fara restrictii , erau la mare moda vizitele acasa. Nu-i deloc anormal ca prietenii si cunostintele sa se viziteze dar imi amintesc ca in copilarie , de la amici la vecini, mai toti abuzau de mentalitatea vizitei. Libertatea micii barfe si a umorului grosolan au inrautatit situatia. N-aveai ce face dupa o zi la fabrica ? Pai hai pe la Gigel care poate profita de timpul ala pentru a se relaxa in familie. Desi s-a restrans, mentalitatea nu a disparut. Nu-s o persoana complet antisociala dar am o  mica obsesie cu punctualitatea si cu anuntarea anumitor lucruri. Nu suport sa fiu anuntat cu 1-2 ore inainte ca ”se intampla ceva” si ca e musai sa fiu prezent. N-o sa vin.  Daca, din motive intemeiate, nu se poate anunta cu 1-2 zile inainte, vreau macar un interval in care pot sa : imi aman planurile, sa ma pregatesc si sa-i anunt si pe cei legati de planurile anterioare  !

In liceu, obisnuiam sa clasez surprizele intr-un dosar mental al ”treburilor femeiesti consumatoare de timp si nervi”. Dupa ce m-am mai trezit, am sesizat ca mentalitatea nu-i nicidecum o gaselnita  feminina. Ba mai mult, daca femeilor din jurul tau le poti tolera si chiar aprecia uneori surprizele, cand vezi un om pe la 30 de ani care arboreaza mandru mentalitatea asta, iritarea creste. De ce ? Din aceleasi motive enuntate mai sus : pentru ca majoritatea surprizelor se reduc la telefoane date la 23.00 pentru a cere favoruri, la vizite care nu se mai termina si la glume de prost gust. Surpriza ar trebui sa fie macar distractiva sau , stiti voi, ”surprinzatoare”. Asta deja e nesimtire sau in cazuri fericite, egoism si imaturitate.

Cu cat pierderea de timp este mai mare, cu-atat mai mult surpriza incepe sa semene cu o ambuscada. In aceeasi galeata intra si recompensele catalogate drept ”surprize”. Inca din copilarie eram amenintati cu ”o surpriza” , conditionata de fapt de o actiune. Daca iti spun ca o sa-ti dau ceva pentru a face ceva dar nu-ti spun ce, incerc de fapt un mic santaj emotional (dau o valoare ireala recompensei).

Confruntati cu un discurs precum cel enuntat mai sus, orchestratorii de surprize recurg invariabil la aceleasi raspunsuri. Vei fi acuzat ca nu ai spontaneitate, ca nu stii sa te distrezi si sa fii tanar, nu traiesti clipa, etc. Poate sunt eu comod pentru ca nu stiu sa apreciez chemarile de tip ”te astept in clubul x in 15 minute” dar imi pare ca oamenii de genul asta sunt aceeasi cu cei tipa de fiecare data cand vorbesc in public.

Surpriza !  Nu m-am gandit la un final suficient de epic pentru articolul asta.

P.S : Problema supranaturala promisa in primul paragraf se refera la intratul apei in cablul de retea. Am fost literalmente ”surprins” sa-mi gasesc routerul inotand (din nou) intr-o baltoaca provocata de cablul devenit furtun. Sursa e foarte probabil izolatia proasta si plasarea lui dezavantajoasa din afara apartamentului. Altfel, tot in categoria ”surprizelor” se afla si nominalizarea mea la prahoveanul anului . Apreciez, doar ca-s valcean.

Opinie vs. Constatare

17 Feb 2010 | : Diverse Diatribe, Social, Cultural, Politic

Niciodata n-am putut privi cu ochi buni indivizii care si-au facut din ”constatare” o profesiune de credinta. In momentul in care esti reporter de teren, organ legislativ sau medic legist, constatarea face parte din meseria ta.  Ajungi la locul faptei si incerci intr-un mod pe cat de obiectiv posibil sa reconstitui faptele. Situatia se schimba dramatic insa cand esti lider de opinie , analist, politician sau doar un om cu pretentia de a fi interesant.

Constatarile in sine sunt imposibil de evitat. Cat timp exista un parcurs logic in spate sau o descoperire sincera, nu-i nicio problema. Obiectivitatea umana este oricum imposibil dar uneori e necesara o aproximare. Iritarea apare cand constatarea este de fapt un cliseu sau o asertiune (enunt presupus adevarat fara dovezi). Cand intalnesti cate un fan al ”constatarii” pe strada te pregatesti deja sa pierzi 10-15 minute din viata ta. Cand ai gasit unul online, ai pierdut deja doua minute pentru a citi un plagiat urmat de intrebarea ”Voi ce credeti ?”.

Spre deosebire de opinii, care cer o anumita coerenta si documentare, afirmatiile goale si constatarile te pun intr-o zona ”safe”. Astepti de fapt ca celalalt sa se miste din fotoliul confortului mental si sa-ti raspunda, eventual sa-ti scrie articolul. Fie ca zici ”Nasoale alegeri anul asta !”  sau ”Ciudat si Nietzsche asta!” ajungi de fapt la acelasi lucru. Situatia e similara cu afirmatiile de tip ”Viata e grea bai Gigele !” ,  zise la un paharel de catre doi maestri ai bodegii.

Sincer, il prefer pe unul care spune ”teoria evolutiei e de cacat”. Asa macar stiu o treaba. Fie n-am ce sa discut cu individul fie, daca e totusi un om lucid, stiu exact ce teme sa evit in discutie. Daca-mi spui ”Complicata si teoria asta a evolutiei !”, de fapt astepti sa vezi pe ce pozitie ma plasez ca sa-mi poti canta in struna sau sa ma poti contrazice inutil. Daca afirmatia e mascata si de o falsa intrebare, deja poti sa-mi imaginez restul discutiei. Va fi mai lipsita de gust decat un preparat fast-food rece. In general, afirmatiile de gen ajung sa inchida foarte repede dezbateri promitatoare.

Aici nu-i vorba de argumente neaparat ci pur si simplu de prezenta unor opinii puternice, de a te situa ”undeva”.  In spatiul anglofon ar fi vorba de ”having balls”. Asta e si unul dintre motivele pentru care teribilismul si rebeliunea inca prind in spatiul online. Sunt oricand de preferat in fata unora care se rezuma la a da dreptate in toate directiile si la concluzii de tip : ”E greu de spus !” .

Simpaticii astia sunt capabili de a emite sute de platitudini si de a-si schimba opiniile in functie de ”cine castiga” intr-o dezbatere. In cazul online, sunt oamenii care in loc de opinii sau analize iti servesc reeditari ale unor articole pentru ca in final sa se semneze sub concluziile altora. Lipsa de personalitate ? Se poate, desi undeva tot pe la nivelul educatiei as detecta o problema. Frica de a spune intr-adevar ce pozitie aperi, de a iesi in fata si mai ales de a argumenta eficient se trag din minim 12 ani de trauma ”academica” si din vizibile carente la nivelul educatiei personale.Diferenta se vede mai ales in dezbaterile in care participa si oameni din tari ”occidentale”, oameni poate mai slab pregatiti dar vizibil mai detasati si mai putin obsedati de a nu deranja.

La reteta putem adauga si mania corectitudinii politice (de care nu scapa nici strainii, sau mai ales ei). Astfel obtinem niste indivizi stersi dar cu pretentii alaturi de  hipioti moderni care militeaza pentru toleranta si cumpatare copiind obsesiv gandirea altora. Nu spun, constatarile generaliste pot fi utile in discursul public. Ar fi riscant sa te prounti transant in anumite probleme considerate ”tabu” de publicul caruia te adresezi. Chiar si asa, situatiile de gen amintesc de un legist placid , ajuns la doua zile dupa asasinat care constata : ”Subiectul a decedat”

P.S : Fara vreo legatura cu postul, zilele trecute am dat peste siteul asta . Intitulat ”This is why you’re fat”, siteul prezinta cateva preparate culinare care frizeaza infarctul. Din punctul asta de vedere americanii inca ne au la degetul mic.

La telefon

15 Feb 2010 | : Diverse Diatribe, Social, Cultural, Politic, Topuri Dubioase

Intentionam inca din 2006 sa scriu despre ritualurile ce implica un zilnic izvor de frustrare, telefonul mobil. Initial postul avea o tenta usor misogina insa ar fi insemnat sa-mi omit cu nonsalanta propriile obiceiuri.

Problema aparatului astuia mic si zgomots nu deriva din vreo consideratie metafizica. Nici macar problema ”invaziei intimitatii” nu-i atat de grava. Totul se reduce la aceleasi istorice obstacole in calea comunicarii : imposibilitatea de a anticipa dispozitia celuilalt & imbecilii. In atare conditii, mi-am permis sa sintetizez cateva categorii de parteneri iritanti de conversatie :

1.Insistentul: Despre insistent s-a scris in repetate randuri. Il stiti, e simpaticul ce suna de 8-10 ori pana sa ridici telefonul si sa urli iritat ”’Daaaa !?!”. In cel mai bun caz, iubita sau un membru al familiei au ceva important de spus. In cele mai multe cazuri, cineva a uitat pur si simplu ca suna iar principala nedumerire e  : Auzi ba, tu stii vreun site bun de torenti ? . Asta daca nu cumva apare mai intai intrebarea ”Ce e ? Esti suparat ?”.

2.Absentul : Asta-i omul care si-a luat telefon din motive legate de Feng Shui. Indiferent daca e o urgenta sau e vorba de un mesaj de rutina, telefonul absentului zace mereu uitat undeva prin casa, incarcat sau nu. E genul de om care te suna la doua zile dupa ce ai incercat sa dai in disperare de el si intreaba nonsalant : M-ai cautat? Era ceva important ?

3.Economistul : Omul care calculeaza mereu minute, tarife de roaming , reduceri, bonusuri pe cartele. E un comportament acceptabil daca vorbesti cu prietena 15 minute pe zi si cu familia inca 15. E complet aiurea cand suni pe cineva urgent si ti se raspunde cu ”Lasa ba, inchide..ca te sun eu ca am minute pe Cosmote !”. Dupa ce astepti 5 minute pentru a-i explica omului ca e chemat undeva, economistul are grija sa-ti explice cum a primit el bonus de fidelitate pe alta cartela. Cazurile extreme includ oamenii care au impresia ca pierd bani daca nu consuma minutele incluse si oamenii care cer sa fie sunati pentru a primi ”credit”.

4.Centralista : Dat fiindca ”centralistul” n-are aceeasi rezonanta, am apelat la varianta feminina. E vorba de omul cu 8-9 telefoane care iti da cinci numere la care nu raspunde. E acelasi care odata sunat te va ruga sa suni pe ”celalalt numar” pentru ca ”pe-asta se termina bateria”. Odata ce suni pe celalat numar, trebuie sa astepti pentru ca celalalt telefon este undeva pe fundul Atlanticului, intr-un recipient securizat. Cand intr-un final poti trece de ”Alo”, primesti un raspuns zdrobitor : Auzi, dar nu mai bine suni tu pe Zapp ?. Daca omul are un aparat dar vreo sase cartele pe care le schimba, doar matematica si teoria probabilitatilor te mai pot salva.

5.Kalashnikov: In principal apanajul sexului frumos, vorbitul la telefon peste limitele suportabilului este cea mai cunoscuta apucatura din ”domeniu”. Vom trece peste cheful de vorba al partenerei si peste confesiunile oamenilor pentru care privat e un cuvant prea scurt. Vorbim acum de cei a caror logoree intra in sfera patologicului. De indivizii care te tin o ora in telefon pentru a-ti povesti vacanta lor de acum doi ani si parerile lor justificate despre sensul vietii. Cand ti s-a incins telefonul in mana si constati ca ai inceput sa iei bataie la jocul pe care-l jucai in paralel, apare si concluzia lui : ”Mi-a parut bine, hai ca te mai sun eu zilele astea !’‘. Normal, doar autobiografiile nu se scriu intr-o zi.

6.Adela Lupse :  Daca habar n-aveti cine-i domnisoara, amintiti-va de isteria asta de filmulet.  Da, e vorba de oamenii care urla mereu ”De ce nu raspunzi ? / Unde esti ? / Te-am sunat si acum zece secunde !/ De ce nu suni inapoi ?” desi stiu foarte bine ca e total irelevant in context. Sindromul Adela Lupse nu e limitat sexual si in unele cazuri e contagios (la pachet cu paranoia).

7.Sportivul : Sportivul se plictiseste. Des. Exercitiul lui zilnic este sa sune oameni la intamplare pentru a nu-si atrofia muschii degetelor. Sa nu-mi spuneti ca nu v-ati trezit cu un om de care nu va mai amintiti care va suna sub pretextul : ”Asaaa../sa mai vorbim si noi / Ma plictiseam”. In general cand ma plictisesc, ma plictisesc pe timpul meu si nici nu sun la miezul noptii pentru a-l intreba pe celalalt :  ”Tu cine esti ?”.

8.Neo : Crezand ca Matricea e cu el, Neo va suna imediat dupa ce ai inchis telefonul pentru a-ti spune motivul pentru care te sunase prima data. Scopul ar fi ca apelul sa dea o gaura in continumul spatiu-timp si sa ajunga la destinatie inaintea finalizarii primei convorbiri. Cu totii o facem uneori, dar e al naibii de iritant : e ca si cand ai avea flashbackuri la fiecare doua secunde de convorbire.

9.Terminator : E omul caruia daca-i spui ca a pierdut Dinamo isi arunca telefonul cu forta in zid uitand ca in partea cealalta un stelist sta cu urechea in boxa.  Aveam porniri similare cand foloseam digimobil (asta pana sa binevoiasca cineva sa-mi fure mandretea aia de mobil de 30 RON care se descarca la 2 zile). Motivele pot tine de o nevroza reala , de probleme tehnice, dar si de hobby.

10.Fantoma : Imediat dupa ce te-ai chinuit sa explici 10 minute cum e cu noul proiect constati ca, de fapt, fantoma, multivalenta si multifunctionala, era intr-un cu totul alt plan al existentei. Faptul ca cineva zice ”Ahaaa” la doua minute inseamna ca ori e zid, ori e mort. Ar mai fi si varianta in care nu este atent, desi va nega obsesiv ipoteza. Pe scurt, e omul care nu e niciodata pe faza dar n-are bunul simt sa spuna ca face altceva. Mai mult, nu esti sigur ca vrei sa afli ce face cu mana lasata libera (daca nu cumva te-a pus pe speaker in timp ce joaca tenis de masa). Uneori pasivitatea e justificata (in trafic, in cazul in care subiectul e irelevant), iar alteori e doar nesimtire. Am subscris in cateva randuri la ambele deci nu insist.

BONUS : SMS-maniacul, omul care prefera sa-ti trimita 8-9 SMS-uri pentru a-ti transmite o informatie care ar fi incaput in maxim un minut de conversatie. Situatiile amuzante apar cand, din cauza aglomerarii retelei, SMS-urile se fac nevazute sau intarzie. Omul e imperturbabil, incepe sa retrimita tot de la primul mesaj. Poate fi un subtip al economistului care considera ca 300 de SMSuri gratuite = 300 de SMSuri care TREBUIE trimise.

EXTRA-BONUS (via Gia)  : Beeep Man (aluzie deloc finuta la Cosmote). Desi specia a cam disparut in ultima vreme, ne putem aminti cu placere de oamenii pentru care orice mesaj de la ”Salut !” la ”I have a dream..” se reducea la un simplu bip. Probabil intrarea bipului in sfera instrumentalului (Dau bip cand plec) a adus la separararea si izolarea speciei in cauza.

P.S : Stiu ca postul nu-i tocmai un bastion a calitatii dat fiindca e un draft mai vechi. Totusi, daca tot a venit vorba de telefoane, merita sa aruncam un ochi si asupra ultimei lansari din gama Qisda (via Bogdan) . Legat de brandul BenQ,  Qisda (Quality Innovation Speed Driving Achievements) va deveni o nesfarsita sursa de glume retardate tintite catre gagicile din magazinele retail. Telefonul are o rezolutie uriasa dar principala atractie consta in a intra in magazin pentru a cere sa ti se ”arate Qisda”.

Autism national

07 Feb 2010 | : Diverse Diatribe, Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Dupa cateva peripetii de care prefer sa nu-mi amintesc, am decis sa dau un bobarnac blogului. Intentionam sa va mai chinui cu ceva muzici greu de digerat dar mi-am zis ca articolele puse la pastrare sunt mai importante.

Motivul titlului s-ar putea regasi usor intr-o banala cautare Google. E suficient sa cautati termenul ”boala nationala” si veti gasi cel putin trei-patru boli nationale atribuite poporului roman. De la sedentarism la duplicitate pana la invidie si ”basescita”, frecventa expresiei este uluitoare. Daca restrangeti cautarea la bloguri, ecranul  PC-ului va geme de afectiuni metaforice. Sunt convins si de faptul ca ca multi dintre voi au intalnit in decursul vietii de cititor cel putin trei articole in care se vorbeste despre o ”boala nationala”. Fotbalul, victimizarea, politica, nu ar putea fi altceva decat boli si chiar mai rau, boli nationale.

In atare conditii, ai spune ca singura boala de care suferim cu-adevarat este ipohondria, urmata de puternice impulsuri paranoice. Comentariile de pe blogurile populare si platformele de blogging o demonstreaza. De la oameni care au impresia ca ducem in spate tot greul UE pana la indivizi care ne considera superiori intelectual si istoric (am mai abordat problema), toti au cate o solutie. Nu conteaza ca altii spun ca nu suntem nici macar in grafic , noi o tinem pe-a noastra, fara dovezi sau probleme de logica.

Din punctul asta de vedere, cred ca ajungem la o boala mai concreta : autismul. Am fost si suntem victimele unui ”pafarism” istoric despre care nu sunt sigur ca e doar apanaj comunist. Desi exista oameni care stiu ce se intampla, majoritatea populatiei traieste in cu totul alta realitate politica si economica. O cauza ar fi lipsa educatiei politice insa despre asta am mai discutat. Nu doar in Romania lipseste. Din nefericire, mass media nu face altceva decat sa confirme presupozitiile si autismul national. Nu suntem doriti la masa bogatilor pentru ca stim ceva. Se face scut antiracheta platit din impozitele lui Nea Marin. UE are nevoie de noi, ascultati-l pe Gigel, analist politic !

N-am putut niciodata sa acceptam ca am fost lasati pe-afara din cauza irelevantei, din cauza incompetentei incredibile a conducatorilor si a lipsei de educatie a celor ce i-au ales. Pur si simplu, criticatii politicieni (adusi la putere tot printr-o ”boala nationala”) nu sunt capabili sa alcatuiasca o mapa coerenta, sa se exprime fluent intr-o limba de circulatie sau sa puna corect problema la nivel international. Evident, e vorba de o majoritate vizibila, nu de ”toti” politicienii. Poporul care stie , evident, ce-i de facut, nu are nici cea mai vaga idee despre mediul diplomatic, de afaceri sau mediul politic real. El gandeste in termenii ”Basescu e bou\ Geoana e nebun”. Impostorii politici nici nu si-ar putea dori altceva.

Chiar si in trecut, aparitia unui Titulescu a fost posibila datorita unei anumite clase si a unor anumite grupuri. Oricum, lumea politica interbelica a fost la randu-i profund instabila. Asta s-a datorat lipsei de experienta, lipsa pe care o resimtim si acum, dupa mai bine de 20 de ani de ”tranzitie”. Prea categoric ? Acum doi ani ,o delegatie belgiana de functionari europeni a emis o fraza similara. Desi contextul era mai larg, observatia viza proaspetii functionari si reprezentanti europeni din Romania. Cu sau fara ”Studii Europene”, romanii pur si simplu apar ultimii la masa negocierilor si nu stiu niciodata despre ce se vorbeste.  Cum nu inteleg mare lucru de la  ”masa  bogatilor”, apar si speculatiile ulterioare de tip ”N-am inteles eu tot, dar clar vor sa ne-o coaca !”. Se poate sa fi fost prea ocupati istoric cu macelul pentru a forma o scoala si o gandire politica mai coerenta.  Macar dupa Revolutie sa fi avut una neinfluentata de nationalismul primitiv, de crestinism si alte ideologii politico-religioase de secol XIX.

Sunt convins ca nu suntem singura natiune care abuzeaza de cliseul ”bolii”. Totusi, de ce trebuie sa definim orice problema in termenii unei afectiuni medicale generalizate ? Mai ales, de ce cand identificam o boala ajungem la aceleasi mistouri ieftine si falsa indignare ? Imi doresc sa vad macar odata un titlu in presa de genul : Expertii europeni au descoperit leacul pentru boala nationala a romanilor. Leacul contine doze optime de munca si disciplina si este disponibil pe piata inca de la coboararea omului din copac.

P.S : Sunt la randu-mi constient ca am argumentat impotriva unei mentalitati folosindu-ma de expresiile ei specifice. Pentru optimisti, exista totusi statistici care arata ca suntem cu-adevarat buni in anumite domenii. De exemplu topul asta ne aseaza foarte sus in ceea ce priveste consumul de alcool.