Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

November 2009

Monthly Archive

1 Dece…

30 Nov 2009 | : Social, Cultural, Politic, Viata de zi cu zi

Infuziile spontane de patriotism mi se par dovada unui comportament detestabil. In preajma promovatei zile de 1 Decembrie, dubioase personaje din Romania isi pun chilotii tricolori si ies in public pentru a plange pe imn. E usor sa urmaresti confortabil elanul patriotic al cercopitecilor de la TV insa e mult mai greu sa treci putin peste chiulul generalizat de la munca.Aleasa drept zi nationala dupa 89′, ziua de 1 Decembrie nu a reusit inca sa-si castige aderenta publica, dupa 19 ani de existenta.

Curios sa vad cum rezoneaza pentru altii minunea asta de sarbatoare, am intrebat cativa pustani de liceu care-i baiul cu 1 Decembrie. De la ”Ziua Sida” pana la ”Ziua Independentei Romaniei”, foarte putine raspunsuri au picat pe subiect.Sarbatoare a unui eveniment predominant politic si anume proclamarea unirii la Alba-Iulia , ziua de 1 Decembrie nu este nici pe departe singura sarbatoare relevanta politic si istoric. Ca veni vorba, Ziua Independentei Romaniei se sarbatoreste pe 9 Mai, Ziua Tricolorului e pe 26 iunie iar Ziua Imnului pe 29 iulie.  Sa nu mai vorbim de perioada 21-22 Decembrie care cu greu isi face loc in amintirile romanesti langa Sexy Braileanca si gripa porcina.

Nu suntem singurul neam care sarbatoreste ceva de 1 decembrie. Si pentru portughezi ziua de 1 decembrie are o semnificatie nationala si anume castigarea independentei fata de Spania. Nici Costa Rica nu sta pe margine iar sfintii minori nu lipsesc nici ei din calendarul  romano-catolic. Asta n-ar fi nimic daca din 95′ incoace nu am fi bantuiti si de ”Ziua Mondiala SIDA” , o zi care are tot atata sens pe cat ar avea pe 20 aprilie  un ”Hitler Awareness Day” pentru evrei. Nu stiu de ce dar nu cred ca cei atinsi de teribilul virus simt nevoia sa li se aminteasca indirect asta.

Problema lui ”1 Decembrie” nu sta  in vascozitatea constiintei nationale, in lipsa de valori sau in alte concluzii redundante. E vorba pur si simplu de faptul ca niciodata, istoric vorbind nu am avut taria in a reclama ceva al nostru, in a spune : Astia suntem, asta am facut ! Cu exceptia unor ”bizare” episoade de bravura, mai mereu am fost la mila marilor puteri. Faptul ca suntem rezultatul anilor de decizii proaste si conjuncturi politice ne face sa ne punem rar intrebarea : De ce ?

Imi e greu sa dau un verdict cu privire la dezinteresul pentru o sarbatoare care chipurile ar trebui sa fie ”a noastra”. As putea sa dau vina pe patriotarzi, nationalisti, politicieni dezinteresati sau pe ”tineret” (ar fi culmea) insa adevarul ca problema merge mai departe de-atat. Prin urmare, adresez intrebarea cititorilor : E nevoie de o zi nationala ? Mai bine zis : Meritam o zi nationala ? Daca da, e cazul ca ea sa fie 1 Decembrie sau exista preferinte pentru zile mai exotice ?

P.S : Maine poate fac un efort in premiera si ma duc sa asist la parada. Nu simt ca as mai avea vreo urma de patriotism sincer, doar in copilarie ma bantuia un sentiment in sensul asta. Totusi, am propriile curiozitati legate de restul celor ce vor asista la eveniment.

Mentalitatea de ”turul doi”

25 Nov 2009 | : Diverse, Social, Cultural, Politic

As putea sa aberez vreo 3-4 articole despre cum am stat la coada de la urnele speciale, despre fraude si alte minuni. Din fericire, au avut deja altii grija de asta si au facut-o atat de bine incat blogurile gem sub metri cubi de articole electorale. Problema mea nu tine de alegerile actuale , de comportamentul lui Basescu sau prostia lui Geoana. E un mai vechi handicap est-european iar numele cu iz electoral este doar o gaselnita a subsemnatului. Vorbesc despre ”mentalitatea de turul 2”, despre fatalismul incurabil al romanilor.

In cazul alegerilor, meteahna se manifesta prin argumentele de tip ”Il votez pe Basescu ca el oricum iese in turul 2”. Am 12 variante pe buletinul de vot dar eu il votez pe unul pe care nu-l suport pe motiv ca ”oricum iese in turul 2”. Si totusi, daca oricum iese, nu ar avea sens sa lupt putin ? Macar acum, cat pot, sa pun stampila pe unul vag mai putin iritant. Nu ! De ce ? Ii votez pe Base sau pe Geoana ca ei au sanse iar in turul doi ma uit de prost la statistici si spun : Pufaai, au iesit Geoana si Basescu, ce chestie ! Culmea, chestiunea partidelor s-a dovedit a fi irelevanta in a afecta preferintele de vot ale romanilor. Cand n-ai idee despre ce inseamna ideologia , partidul conteaza mai putin.

Comportamentul de genul asta are multiple radacini. Pe de-o parte este incapacitatea reala a creierului uman de a prezice cu exactitate. Mai toate estimarile la scara larga facute de noi se bazeaza pe parerea celor din jur ,oameni care-n cea mai mare parte sunt imbecili. Gigel il voteaza pe Geoana, Costel pe Geoana de unde e clar ca  toata lumea il voteaza pe Geoana. Opusul lui Geoana nu poate fi decat Basescu pentru ca lumea reala asa functioneaza, in antiteze rosu-portocaliu. Ulterior, aducem tot felul de justificari stupide pentru a parea ca am avut o logica si un comportament rational. Nu, justificarea de tip ”Irosesc voturile pe care i le-as fi dat lui Y” nu este legitima. Este doar un mod de-a spune : am actionat sub presiune.

Pe de alta parte, ca popor, suntem istoric inclinati spre a ne alege gresit partea in baza estimarilor. N-are sens sa revin asupra chestionabilei istorii a romanilor si a superbelor performante romanesti din marile razboaie europene. Pentru o viziune mai clara este suficient sa analizam inutil promovata balada populara Miorita. Un taran afla de la cel mai prost animal, oaia, ca amicii lui o sa-l ucida si o sa-i fure turma in seara respectiva. Oaia ii sugereaza finut sa-si ia si un caine si sa incerce sa nu se faca muci in seara respectiva. Ce face omul ? Nimic, ca pana la urma tot o sa moara nu ? Marea tristeste vine din interpretarea ”literata” a minunii asteia : E o forma de impacare cu lumea. Cu noua ani in urma, in generala, o colega daduse o interpretare cu iz budist intregii povesti. Imi amintesc ca m-am ridicat si i-am spus : Si fix de-aia si tibetanii si noi vom muri sclavi !

(Un “domn” candidat. Sursa imaginii : Sursa Imaginii )

Analistii se dau acum cu fundul de pamant pe motiv ca avem de ales intre un marlan si un imbecil congenital. Doar nu poate fi vina noastra nu ? Pensionarii , care din cate stim, alcatuiesc 99% din populatia Romaniei, decid. Sondajele sunt de vina desi la randul lor sunt facute de aceeasi indivizi defavorizati mental. Vesnic turmentat si putin salbatic, cetateanul tipic este obisnuit sa nu fie ascultat, sa-i fie dat peste bot prin ignorare. Fara o voce a lui, simpaticul roman (evident mai destept decat nemtii), pierde controlul asupra propriei gandiri. Analfabetii ridicati la rang de analisti politici si vecinul veteran de razboi reduc toate alternativele la X si Y.  Sau, cum bine se spunea in South Park : ”It’s always between a douche and a turd”.

P.S : Aud ca Guvernul Romaniei si-ar dori scuze pentru emisiunea Top Gear in care Jeremy Clarkson, pe langa niste observatii de bun simt, a indraznit sa faca misto de bunastarea romaneasca. Normal ca vrem scuze.Copiii nostri sunt cei mai inteligenti din Europa, suntem cel mai vechi neam, avem cea mai frumoasa tara si daca nu erau comunismul si Elena Udrea eram Statele Unite ale Europei de Est.

Blog recomandat de Benone Sinulescu

19 Nov 2009 | : Media & Advertising, Viata de zi cu zi

Ideea de ”celebrity endorsement”, adica asocierea unui produs cu o vedeta, e bine infipta in mentalul publicitar. Chiar si negutatorii antici profitau de ocaziile in care mai marii vremii le laudau marfa. Acum, eficienta metodei se vede in momentul in care ai un produs slab diferentiat, o agentie in menopauza creativa si un surplus de bani. Pe scurt , metoda functioneaza atunci cand ”n-ai cu ce”.

Daca pe plaiuri straine exista produse promovate exclusiv prin asociere, in Romania rezultatele tehnicii sunt cel putin dubioase. Daca nu va amintiti de campania de acum cativa ani in care Florin Piersic ne ameninta cu asigurarile RCA, nu-i nimic, avem cazuri mai recente.  Pe de-o parte ar fi BRD cu pleiada lui de foste vedete iar pe de alta parte am avea superba asociere Cristi Chivu – masina de spalat. Da, aia in care suntem asigurati ca produsul, la fel ca numitul Chivu, este ”diamantul casei noastre”.

Chiar si in aceste conditii, nimic nu se compara cu ce-am citit ieri pe o sticla de apa plata. M-a fericit pana in maduva oaselor sa aflu ca apa din paharul meu fusese recomandata de idolul a trei generatii…Benone Sinulescu.

Benone

Desigur, apar niste intrebari. De ce i-ar cere un om normal parerea lui Benone Sinulescu ?  Mai mult, de ce e apa asta recomandata de el, a baut cu gura de la izvor ? S-a contopit cu natura in rezervorul de unde provine apa ”naturala” ? Am inteles ca s-a nascut in zona dar in felul asta, avem destui mari cantareti nascuti in Bucuresti. Pot trece peste lipsa de strategie si logica (nici cu Florin Piersic nu imi e rusine) dar peste maestrul Benny nu pot trece. Ai zice ca Benone Sinulescu are aria de expertiza legata bazata pe traiul patriarhal, dar sa nu-mi spuneti ca taranii se cinstesc cu apa plata.

Benon mai are cateva recomandari similare, de mare anvergura fiind recomandarile culinare. Totusi, daca un  folclorist sinistru de vesel si frapant de chelios poate recomanda o apa plata, nu vad de ce n-am merge mai departe. Pana la urma, de ce n-ar putea si Mircea Geoana sa recomande o hartie igenica ?  De ce n-am merge si in domeniul bloggingului ? Maine-poimaine o sa vad lopeti recomandate de groparu,  idioti recomandati de demaio sau piariste recomandate de zoso.

P.S : Lipsa de activitate din ultima vreme s-a datorat  in parte si noului laptop, un Asus N61VG, a carui recenzie intentionam sa o postez pe larg pe blog (intre timp o puteti gasi si pe emag). Daca tot a venit vorba de laptopuri, as dori sa adresez o intrebare venita pe filiera unui prieten : Ati da 3550-3650 RON pe o jucarie ca asta ? Oferta este orientativa, laptopul  nu exista pe piata online sau offline (deci nu-i publicitate) si la baza e un Compal pentru gaming, branduit.

Porcul scuza mijloacele

14 Nov 2009 | : Diverse, Social, Cultural, Politic, Viata de zi cu zi

Prins intr-una din saptamanile in care m-am simtit obligat sa exist, am neglijat inconstient blogul. Mai mult, o schimbare de ordin tehnic (laptopul) m-a tinut si ma va mai tine cateva nopti in picioare. Chiar si in aceste ”vitrege” conditii imi pot face suficient timp pentru o defulare mica.

Cred ca cititorii blogului au obsevat faptul ca in ultima vreme m-am legat mai des de cliseele verbale si de non-sensuri. Daca proverbele si citatele prost atribuite nu provoaca reactii prea puternice, exista o fraza care aruncata in momentul nepotrivit poate distruge reputatii. Este vorba despre celebrul citat atribuit lui Niccolo Machiavelli : ”Scopul scuza mijloacele”.

Traducerea frazei in diferite limbi depinde de multe ori de mentalul colectiv. In multe ocazii vom observa ca ”scopul” este de fapt un rezultat, ceva palpabil, pentru care merita sa lupti. Englezii o pun mai frumos in ”The ends justify the means”, unde ends defineste o extremitate, o culminare clara a unei activitati. Mai mult, citatul initial nu era destinat activitatii cotidiene ci vietii politice, Machiavelli avand chiar un mic ”disclaimer’‘ in legatura cu aplicabilitatea frazei.

Deci ce ar putea intr-adevar sa justifice mijloacele, daca nu scopul ? Eu as spune ca rezulatul. Rezultatul care scuza mijloacele  e  o concluzie de bun simt la care au ajuns si minti mai luminate decat subsemnatul. Adevarul e ca este greu sa definesti un scop atat de nobil incat sa scuze orice mijloace. Daca poti salva zece copii de la incendiu dar pentru asta trebuie sa distrugi o cladire atunci da, ”scopul” scuza mijloacele. Chiar si asa, daca nu reusesti sa salvezi copiii, distrugerea cladirii tot pe umerii tai va cadea.

De ce m-am trezit tocmai acum cu postul asta ? Nu pentru ca am auzit cu doua zile in urma o pustoaica in metrou care intentiona sa desparta un cuplu si folosea fraza asta. Nu pentru ca o poti prinde accidental si de la florareasa din piata Crangasi dar si de la angajatii din multinationale. Am mentionat-o pentru simplul motiv ca oamenii, romanii in special (istoric vorbind), au o reala problema in a-si defini scopurile. Fraza asta e devenit o metoda excelenta pentru unii de a scapa de responsabilitate fara a avea un plan real.

Un scop pe termen mediu sau scurt, care sa justifice ceva, nu poate fi generalist si ambiguu. Nu poti sa-ti tradezi  cel mai bun prieten crezand ca asta va ajuta cumva la atinge  ”fericirea”. Nu pot sa calomniezi continuu pentru o bruma de faima. Mai mult, nu poti sa condamni un popor pentru simplul motiv ca scopul tau este puterea difuza si atentia media.

Desi am zis ca nu o voi mai face, acum ma uit din nou spre politicieni. Am auzit fraza ieri la un talk-show televizat. Scopul pentru care unul dintre politicieni, deja ales , simtea nevoia sa faca niscaiva cheltuieli uriase in criza era ”fericirea poporului roman”. Zau ? Asta e scop pentru un politician ? Reabilitarea in 3 ani a sistemului sanitar e un scop politic, redresarea sectorului bugetar e un scop politic. ”Fericirea” este un scop omniprezent si ambiguu, unul care n-are ce cauta mai departe de opinia personala si de cartile de filosofie.  Fericirea este un scop personal pe care-l pot sau nu atinge in mod subiectiv, repararea unei autostrazi nu e.

Caragiale a dezvoltat mult mai frumos pe tema asta, asa ca n-am de gand sa insist. Totusi, raman cu intrebarea : Daca rezultatul este cel care scuza mijloacele, ce scuza ar putea gasi cineva pentru dezastrul politic si social in care ne complacem de mai bine de 20 de ani ?  Scuza ca 0.03% din populatie a vazut plajele din Majorca ?

P.S  : Daca vreti sa vedeti o noua mostra de tampenie in advertisingul online, priviti doar aceasta superba reclama din cadrul Incredimail. (Pentru curiosi, ala ar trebui sa fie un deget, deget care in urmatorul cadru apare pe fata unei femei)

Yanne, da muzica ?

07 Nov 2009 | : Muzica, Social, Cultural, Politic, Viata de zi cu zi

Invitat de un prieten cu-adevarat indragostit de muzica lui, am purces acum doua zile la trambitatul concert Yann Tiersen. Aici as vrea sa clarific ca in ciuda pasiunii mele evidente pentru metal, am ascultat mai tot ce a scos Yann Tiersen intre Rue de Cascades si Les Retrouvailles. Mai mult, desi nu ma omor cu stilul, i-am ascultat si vizualizat online ultimele improvizatii live. Prin urmare, speram la un concert ”clasic” dar m-as fi lasat cu bucurie surprins.

Motivul pentru care public recenzia la aproape 3 zile dupa concert este ca am preferat sa ma distantez putin de fenomen . Si acum imi pare ciudat cum oameni care au plecat dezamagiti au preferat ca ulterior sa se rezume la ‘‘Cred de fapt ca a fost foarte misto, dar n-am inteles eu bine”. Ca sa aproximez un clasic in viata, jack :  E chiar atat de greu sa recunosti ca ai aruncat banii pe o porcarie  ?

Problema n-a fost neaparat in faptul ca un compozitor ajuns cunoscut datorita vioarei, pianului si acordeonului a facut niscaiva experimente rock. Problema a constat in modul de abordare, in senzatia de pustan rebel care defuleaza in fata unui public care a platit pentru altceva. Modul in care Tiersen abordeaza chitara nu e cu mult prea departe de cel in care o face un incepator: simplist si ”intens”, adica tare. Mai grav este ca in febra minimalismului, Tiersen n-a putut lasa in pace nici sintetizatorul care a inecat totul in zgomote. Rezultatul a sunat ca o combinatie de metal incipient cu putina vioara , theramina (martenot de fapt) si un bas greu de suportat. Vioara a cantat cu-adevarat doar pe  Sur le Fil,  restul concertului fiind lasat prada experimentului. Yann Tiersen nu inseamna doar Amelie dar sper sincer ca Yann Tiersen nu inseamna minimal, post-rock sau altele. Omul avea o nisa superba, nisa unui tanar compozitor cu viziune si cu inspiratie clasica (Vivaldi , Handel) care ar fi putut duce treptat stilul asta mai departe. In schimb, din plictiseala sau necesitate de a-si testa fortele, Tiersen a ales calea inaudibilului.

Pentru un fan al barocului simfonic care pe langa a ascultat mai tot de la Zeppelin la drone doom,  Tiersen a parut deplasat. Nu ma asteptam sa-l vad pe Dominique Ane dar vocea lui Yann este pur si simplu slaba si neconturata. Muzicienii adusi cu el pareau adunati de la diverse trupe, basistul cu miscari de metalist fiind un exemplu. Riffurile repetate la infinit aveau uneori tendinta de a atinge alternative-ul american iar instrumentele ”mai altfel” nu reuseau decat sa intareasca sentimentul de nehotarare muzicala. Pentru genul asta de apucaturi exista ”side project”-urile, adica trupele cu nume dubioase care canta prin cluburi si in care isi face brusc aparitia si un nume mare. Nu de alta, dar mosuletii care au plecat dupa 20 de minute si cam 90% din sala aia nu venisera pentru ”The Yann Tiersen Experience”.

Indiferent a cata oara vizitezi o tara, e de bun simt sa vezi de ce fanii de-acolo te asculta. Concertele au un pret pe bilet cu un scop iar Sala Palatului nu este un club de cartier.  Da, sonorizarea a fost proasta dar nu l-au ajutat nici prestatia sau coerenta muzicala. Am vazut comparatii nejustificate cu Sigur Ros (post-rock) sau Arcade Fire, trupe cu mult mai mult bun gust in concert.Stiu ca au fost si oameni care au apreciat sincer evenimentul si nu-i voi condamna pentru simplul motiv ca e posibil sa avem alte background-uri muzicale. Poate ca totul se reduce la asteptari insa cei care desi n-au inteles mare lucru din intentiile ”maestrului” dar il apara, raman iritanti.

Ai mei prieteni si nu doar ei au acceptat ca idolul lor a facut un concert prost si pentru asta ii pot respecta. Omul ne-a aratat fundul (la propriu, involuntar) pentru a-si satisface egoul muzical. Dupa o ora si jumatate in care incepusem sa-mi amintesc glume de la job , ”marele” compozitor s-a retras de pe scena fara a fi bisat. Cum ultimul concert la care am fost anul asta a fost Leonard Cohen, voi presupune ca nu l-am vazut cu-adevarat pe Yann Tiersen ci pe un pusti de 16 ani care si l-a ales gresit idolul.

P.S : Una peste alta, dupa Inglorious Basterds, un film pe care la randu-mi il recomand, am sesizat un contraatac pe o linie similara cu titlul ”The Men Who Stare at Goats”.  Nu stiu de ce dar am senzatia ca titlul asta, in ciuda pretentiei de a intra in pop-culture, va genera sute de parodii.

Next Page »