Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

April 2009

Monthly Archive

Grade de toleranta – Comentariile

28 Apr 2009 | : Diverse, Media & Advertising, Social, Cultural, Politic, Software, Hardware, Online

Dupa savuroasa lectura a unor comentarii agramate in care intreaga blogosfera era aruncata in oala risipei de cuvinte, am realizat ca am depasit de multa vreme momentul in care imi mai pasa de critica distructiva, de troli, idioti si virgini de 40 de ani.

Totusi, privind in retrospectiva, am identificat o serie de faze ale iritarii mele ca blogger, de la creerea primul blog pe wordpress pana la atingerea unui statut in care pot vorbi de abonati si cititori fideli.

1.Indignarea – De ce eu, de ce pe blogul meu ?

Asta este faza de inceput. Ai scris constant vreo doua-trei luni, ai 10-15 cititori care revin si cateva zeci de pasageri ce comenteaza sau nu, in doua cuvinte : e bine !  Si atunci te pocneste. Un comentariu abject, unul care te jigneste extrapoland la o intreaga categorie. Un cretinoid care te face incult, agramat si lipsit de sens in scriitura, unul care-ti recomanda sa inchizi blogul. Culmea, tu incerci sa-i raspunzi la acuzatii.

Apoi te coplesesc intrebarile : Mai, pe-asta il cunosc, o fi vreun dusman din viata reala ? O fi tembelul ala din grupa cealalta care nu ma saluta si ma barfeste mereu ? O fi tipul ala semidoct din liceu care ma invidia ?  O fi idiotul de la munca, tipul care se holba la prietena mea ? Oricum ai da-o, nu gasesti un raspuns clar, iar IP-ul mascat de un proxy nu te ajuta. Dupa 1-2 zile iti trece si iti continui activitatea, fara sa realizezi ca in online exista oameni cu o viata reala atat de searbada si lipsita de sens incat defularea anonima este ”singura lor placere”.

2.Tristetea (Faza emo)  – Sa-mi inchid blogul ?

Blogul tau merge binisor, deja te-ai nisat sau ti-ai creat un public decent.  Ba mai mult, exista si timide oferte de colaborare sau publicitate. In ciuda acestor succese, n-ai pornit niciun scandal monstru, ai atacat doar din cand in cand si doar personalitati din afara blogosferei. Nu-ti face griji, vor exista idioti si pentru tine.

Deja cretinii din faza asta nu se mai limiteaza la a-ti lasa un comentariu la pagina ”Despre mine” in care observa o virgula pusa aiurea. Ei degenereaza spre tipul obsedatului, scriu sub zeci de pseudonime si te agaseaza cu : probleme de gramatica, false probleme de logica, false acuzari de plagiat,  conspiratii, atacuri nefondate, referinte la persoane pe care ar trebui sa le cunosti. Desigur, ai putea da usor ban pe unele IP-uri si bloca accesul proxyurilor insa nu asta este prima ta tendinta.

Prima tendinta este sa te intrebi : Mai, si totusi…ce caut eu aici ? De ce m-am apucat sa ma manifest public ? Oare chiar scriu ok ? Oare astia care-mi comenteaza nu ma pupa in fund ca sa le comentez ? Oare n-ar trebui sa ma las ? Genul asta de atacuri te poate deprima pentru o perioada mai mare de timp. Daca raspunsul la toate aceste acuzatii este un ”DA” rasunator si pentru tine si pentru alti cititori s-ar putea sa ai o problema. Daca ele sunt pure speculatii si in general sunt, solutia e simpla  : Tu esti ala vizibil, tu scrii. Internetul este un spatiu liber dar blogul este cuibul tau virtual. Nu permite oricarui boschetar cu ghete jegoase sa-ti pateze carpeta de la intrare !

3.Razboiul – Trebuie sa lupt, sa demonstrez

De multe ori impacarea nu vine atat de usor pe cat o sugereaza textele zen. Daca ai trecut si de faza urmaritorilor idioti si a trolilor, s-ar putea sa te lovesti de ceva mai nasol : bloggerii invidiosi, aia care-ti intra constant pe blog numai ca sa-ti demonstreze prin argumente dubioase ca nu ai dreptate Daca in anumit cazuri e bine sa fii trezit la realitate (mai ales atunci cand esti in goana plagierii/traducerilor neautorizate) , in general comentariile semidocte reprezinta o agresiune.

In loc sa-i lasi pe indivizi in pace, raspunzandu-le usor ambiguu pentru a-i forta sa-ti comenteze (fara a le returna favoarea pe blogul lor, pentru ca numai tu sa beneficiezi de trafic) te gandesti ca cea mai buna idee este sa-i ataci fatis, printr-un articol pe blog. Greseala asta te va afecta pe doua fronturi : risti un proces serios in cazul in care acuzatiile trec de sfera scriiturii si intra in afaceri personale (s-a reintrodus calomnia in civil !) si te discreditezi. Daca faci si o serie numita ”Gigel, idiotul blogosferei” s-ar putea sa iesi mult mai prost decat de gandeai intr-un final mai ales daca inamicul tau este un SEO spammer care iti va terfeli inutil numele.

4.Blazarea – N-am ce le face

Acum scrii si pentru ca-ti place dar partial pentru ca simti ca  asa ar trebui sa faci. Te-a cuprins deja acel fals sentiment al responsabilitatii fata de cititori. Blazarea ta generala nu are legatura doar cu sfera comentariilor ci si cu cea a blogurilor in general. Ai obosit , ai nevoie de o incetinire a ritmului postarilor si de o recalculare a prioritatilor.

In faza asta nu prea mai conteaza cine ce zice. Te amarasti un pic, raspunzi sau stergi comentariul si treci mai departe. Pe termen lung, inca mai simti intepaturile dar nu-ti pasa. Sunt doar online, dejectii virtuale, biti irositi.

5.Fericirea – Si-atata ma mandresc, si-atata ma mandresc…

Ai revenit la postari constante, chiar daca nu la fel de dese ca in prima perioada a blogului. Esti relativ cunoscut online si ai opinii mai verticale decat pot sa articuleze acerebratii care te ataca. Acum realizezi ca atacurile nu fac decat sa-ti confirme valoarea.

Invidiosi ? Prosti ? Rautaciosi ? Dusmani din viata reala ? Nu are importanta , ceea ce e important este ca pana si cei care nu te suporta, te citesc. Cu cat e mai abjecta injuratura cu atat realizezi cat de mult ai crescut ignorand-o. E o placere sa vezi alti cititori demolandu-i pe idiotii care te ataca. Esti citat in media clasica, esti citat de alte siteuri si bloguri. Daca e sa mergem pe definitii :  Nu esti politician, dar esti o personalitate publica online asa ca atacurile nu fac decat sa-ti confirme vizibilitatea.

Identificasem aici si niste faze intermediare dar m-am gandit ca m-am lungit destul. Oricum ar fi, tot curajosul ce se expune public va iesi invingator, nu papagalii fara nume care-l ataca. Imi pare rau ca multe bloguri bune, inchise din cauza atacurilor, nu au tinut cont de asta.

P.S : Inca nu am idee ce ar fi mai interesant de postat in viitorul apropiat : O continuare a seriei despre jocurile de alta data, postul promis cu diafilme scanate sau altele. Am o intreaga perioada de sesiune si pregatire pentru licenta pentru a ma hotari.

A capella metal si alte muzici

26 Apr 2009 | : Filme & Carti, Media & Advertising, Muzica, Viata de zi cu zi

Dupa ce am descoperit o ciudatenie muzicala sub numele de Van Canto si am recenzat inca vreo cateva albume pentru bangyourbrain (recenzii full in curand pe site) m-am gandit sa impartasesc sa-mi rezum pe cat posibil experienta pe blog.

1.Van Canto – Hero

Cred ca in cazul trupei Van Canto descrierea de pe siteul lor oficial constitutie cea mai buna introducere : 5 voci si o toba. Daca reactia voastra este una de intensa holbare la monitor raspunsul este clar : a capella metal. Baietii si fata asta imita din ale lor voci rodate de anii de canto cam orice de la chitara electrica, chitara bas la violoncel si clape. Tobarul lor are mai mult rolul de a stabili masurile decat de a canta efectiv mai ales ca la un punct pe albumul de fata se aud si niste cinele produse de un tip grasut si cu o plaja vocala impresionanta.

Surprinzator, Hero este al doilea album al celor de la Van Canto si la fel ca primul material discografic este compus in principal din coveruri. Trupa a reusit sa castige respectul gigantilor pe care-i imita un exemplu  fiind participarea lui Hansi Kursch pe piesa Take to the Sky, o piesa originala. Materialul original nu este oricum atat de interesant pe cat sunt coverurile dupa piese ultracunoscute. Dupa ce auzi un Kings of Metal (Manowar) sub sigla lui ‘’Dum dum dum dum Manowarrrr’’ sau un Bard’s Song unde celebra linie de chitara a fost inlocuita cu ‘’Bam bararam bam bararaaaam’’ te convingi ca oamenii astia s-ar putea sa n-aiba toate piuletele la locul lor. Desi coverul Wishmaster cu al lui ‘’Dim dilili dim dilili dim’’ (clapa) a fost ales pentru videoclip va recomand sa ascultati coverul Iron Maiden – Fear of the Dark. E aproape mai bine inchegat si mai interesant decat originalul.

Per total, vocea solistului principal (nu a ‘’instrumentistilor’’) este destul de buna si imi imaginez curajul trupei si casei de discuri care a putut aduce asa ceva la lumina. In final, Hero este  un produs cel putin original care s-ar putea sa-i irite la culme pe metalistii clasici sau sa-i faca sa se mire de ce naiba au pus ciudatenia asta in heavy repeat.

Van Canto – Fear of the Dark

Van Canto – Wishmaster

2.Alestorm – Black Sails at Midnight

Dupa unul dintre cele mai interesante albume ale anului trecut ,singura trupa de ‘’True Scottish Pirate Metal’’ revine cu aceeasi formula : riffuri de power\speed excelente cu tenta folk, o voce guturala de ‘’pirat’’ si versuri intentionat cliseistice. Macar la nivelul asta, trupa nu se ia in serios precum colegii de breasla de la Running Wild.

Black Sails at Midnight fusese prevazut de vreo doua EP-uri si suna deja bine inainte sa fie lansat. Daca repetitivitate te cam pleosteste pe primele piese, cand ajungi sa asculti ‘’Keelhauled’’ iti cauti repede cana de braga si sari la o hora metalista.  Piesa este urmata de o balada nu foarte inspirata si de title track pentru ca albumul sa ne loveasca din nou cu No Quarter, un instrumental refacut de pe demourile de inceput ale trupei.  Daca Pirate Song si Chronicles of Vengeance nu te conving, coverul din finalul albumului te aduce pe drumul cel bun . Wolves of the Sea este un cover dupa o piesa cantata la Eurovision, cover ce elimina exact elementul iritant la original : soundul pop.Singurul lucru care lipseste de pe albumul asta este o balada de bodega suficient de inspirata. Lipseste acel ‘’Nacy the Tavern Wench’’. In rest, vant in panze celor de la Alestorm, o trupa care in cativa ani a reusit sa convinga prin stil si showul live ca merita sa fie luata in considerare pe scena power\folk metal internationala.

3.Altele – Pe scurt (Recenziile ful pe bangyourbrain)

Eluveitie – Arcane Dominion Part I

Eluveitie este o trupa al carei traseu mi-a facut placere sa-l urmaresc. Eluveitie inseamna folk metal furios cu o gama larga de instrumente traditionale , inseamna un album excelent la activ (Slania, dar nici cu precedentul nu mi-e rusine) si o prestatie live deosebita.La fel ca alte trupe din zona, Elvenking si Folkearth , trupa elvetiana a decis ca e timpul sa puna sub curea si un album acustic, un album orientat spre sonoritatile folkului galez si mai putin spre cele ale metalului.La fel ca in cazul albumelor citate mai sus, si Arcane Dominion Part I sufera de sindromul plictiselii si al epicului supradimensionat. Totusi, piese ca Brictom (cantat in galeza) , Omnos si The Cauldron of Renascence sunt suficient de ritmate pentru a-ti aduce aminte ca asculti totusi un album Eluveitie.

Blackguard – Profugus Mortis

Canadienii de la Profugus Mortis au reusit sa starneasca valuri in underground cand si-au lansat primul material, So It Begins. Un black metal furios cu o puternica tenta folk si cu versuri diferite de obisnuitele insertii ‘’evil’’, o muzica bine executata ce le-a asigurat un loc in deschiderea unor trupe nordice mari. Dupa pierderea violonistei a urmat o perioada incerta in istoria trupei, perioada finalizata fericit odata cu preluarea sub aripa Nuclear Blast si schimbarea numelui in Black Guard. Astfel, nou reformata trupa Black Guard lanseaza primul album sub egida Nuclear Blast, un sumar al activitatii din trecut, sub numele de ‘’Profugus Mortis’’. Da, noua trupa a scos un album cu numele vechii trupe care de altfel suna ”best of”. Un Best Of cu piese remasterizate si cateva bucati noi. Piesele noi, ‘’Allegiance’’ si ‘’The Last We Wage’’ sunt reusite, in stilul binecunoscut al trupei insa nu fac din materialul de fata o noutate ci mai degraba o initiere in stilul trupei.

Korea – For the Present Purpouse

Cand m-am vazut cu albumul asta in fata mi-am zis ‘’Clar, o trupa de progresive’’.  Nume de trupa cu rezonanta dubioasa, piese cu nume de cod,  coperta de album postmodernista si tara de origine ? Suedia.Am purces deci in a asculta albumul cu gandul ca voi auzi piese de 9 minute despre nefericirea de a trai intr-o lume digitala. M-am inselat. Korea este o trupa mai degraba influentata de alternativeul american si de trupe precum Tool sau A Perfect Circle. Sonoritatile de progressive sunt acolo, dar la fel sunt si cele de pop din pacate. Insufficient Karma incepe cu un riff care ii evoca direct pe cei de la Tool , fapt ce devine mai evident odata cu refrenul unde solistul accentueaza cuvintele in aceeasi maniera cu Maynard James Keenan. Comparatia se opreste aici : For the Present Purpouse e un album placut, dar foarte soft si formulaic : intro placut, primul vers soft, refren ceva mai puternic, un fel de bridge, revenire. Pana si numarul de balade si piese ‘’mai agresive’’ e balansat. Recunosc, o parte din compozitii mi-au placut dar nu suficient incat sa aiba vreo sansa de a iesi la suprafata iar versurile nu-mi spun nimic : aceeasi cautare a sinelui rastalmacita (losing yourself in the eye of the storm, etc). La asta adaugati si o masterizare mediocra cu prea mult ”treble” si veti intelege de ce oamenii astia trebuie sa mai munceasca putin pana sa ajunga la un produs inovativ.

P.S : Am trecut pe Expozitia Internationala Felina de la Sala Palatului. Sunt mai degraba fan al cainilor insa trebuie sa recunosc faptul ca rasa de pisici Maine Coon are exact ce mi-as dori de la un animal de companie : E relativ blanda, e imensa pentru specia din care face parte, usor fioroasa si inteligenta. I will take it into consideration !

Blesteme moderne

24 Apr 2009 | : Social, Cultural, Politic, Viata de zi cu zi

Prins intre ultimul deadline din viata studenteasca si ceva munca de reabilitare a HDD-ului pana la ultima formatare se pare ca am uitat cu desavarsire de blog. Asta si conexiunea care mi-a distrus o jumatate de post m-a facut sa aman enorm publicarea.M-am gandit astfel ca dupa sarbatori numai un post ce face referinta la blesteme s-ar potrivi in cadraj.

De la editoriale sau reportaje din presa pana la bautorul de Adria din RATB am auzit de sute de ori teribila fraza ”Asta e blestemul meu”. Folosita fie cliseistic, fie in sens propriu, fraza denota tendinta de a mitiza o serie de limitari autoimpuse sau innascute.

Blestemul modern nu are nicio legatura cu baba pictata in verde care bombane ceva despre sange broasca in fata unui cazan cu ciorba de aripi de liliac. Blestemul modern este o combinatie intre limitarea intelectuala sau uneori fizica si incapacitatea de a o recunoaste. Ambele sunt asezonate de o puternica autosugestie negativa. Iata deci cateva blesteme moderne :

1.Blestemul ”artistului” : Este blestemul omului mai putin inteligent decat ideile sale. Ii spun blestemul artistului pentru ca de multe ori creatorii unor opere desavarsite par mult mai limitati decat ne-am astepta sa fie sau pur si simplu nu pricep sau isi renega opera. E un blestem care ne loveste pe toti din cand in cand dar ce e mai grav este ca nu-l vom admite niciodata, desi pentru altii este evident. De la publicitarul mereu in cautarea ”marii idei” pana la inventatorii care pur si simplu nu au sarit hopul, blestemul artistului afecteaza pe toata lumea. Recent, i-am vazut rezultatele la un cineva care daduse peste un concept creativ atat de frumos insa pana sa se prinda de ce idee bine slefuita are in mana a reusit sa scufunde totul in mediocritate. Inteligenta superficiala este intr-adevar un blestem, unul cu care trebuie sa lupti de fiecare data cand ai ocazia.

2.Blestemul raului mai mic : Desi numele de ”resemnare\destin” e mai potrivit atitudinea unor oameni vizavi de coincidenta (destin) e socanta. Vezi persoane la varsta ”intelepciunii” complet resemnate in fata unei vieti pe care ar putea-o schimba in cateva zile si pur si simplu nu intelegi ce naiba se intampla. Destinul actioneaza in cel mai pervers moment posibil, in acel moment de slabiciune in care in loc sa-ti asumi un risc necesar alegi un rau convenabil. Principiul e simplu : Desi sansele sunt sa fie mai bine sau cel putin altfel, exista o sansa sa fie mai rau….si oricum, daca sunt aici, inseamna ca asta imi e destinul.  Fatalismul romanesc este cel putin socant pentru multi straini. De la gretoasa balada Miorita pana la istoria in care castigam lupte fugind intotdeauna ne-am asumat niste roluri pe care tot noi ni le distribuisem de la inceput. Intotdeauna avem de ales intre doua rele desi plaja de alegeri este mult mai larga.

3.Blestemul ”iubirii neimplinite” : Norocul in dragoste le aduce anual sute de milioane babelor ghicitoare si altor vindecatori dubiosi. Problema cu iubirea\dragostea vine din imaginea mitizata care spune neinitiatilor ca dragostea ”loveste”, este imposibil de controlat sau definit si ca isi vor gasi iubirea in circumstante incontrolabile. Desi nu este complet neadevarat, principiul ”leoaicei tinere” nu functioneaza decat rar in deplinatatea sa. Majoritatea iubirilor se construiesc in timp si tot in timp dispar.  Cum timpul asta se traieste in Fast Forward e greu de crezut ca exista oameni care se dedica descoperirii altor oameni. De asemenea, iubirea este la baza un sentiment pur sexual ridicat la rang de comuniune de o serie de patternuri sociale si mentale. Deci, cu sau fara timiditate, o exhibare a intentiilor sexuale si putina parada merg bine in regnul animal din care suntem parte.

4.Ghinionul : La fel ca destinul, ghinionul este stilizare a sistemului cauza\efect unde efectele nu sunt cele scontate de noi. In ultima vreme am avut ghinion si cred ca am si spus-o de cateva ori. Asta inseamna oare ca fortele divine si-au abatut furia asupra mea ? Nu, inseamna ca o serie de intamplari mai putin fericite m-au deprimat desi cauza lor era comuna. Creierul uman are o tendinta naturala de a separa unele efecte de cauza mama, astfel incat avem impresia ca evenimente nefericite disparate nu au legatura intre ele. Creierul uman are in general tendinta de a-si proteja prin omisiune posesorul asa ca nu are de ce sa ne mire cand politicieni internationali isi numesc carierele ratate ”bad luck”.

P.S : In ultima vreme am dat peste tot felul de absurditati in viata cotidiana, de la omul lesinat sub semnele zambitoare Ratb pana la situatiie de-a dreptul bizare. Recent am surprins simbioza deosebita gunoi-natura dintr-o zona de altfel superba. Am reusit sa rezum asta intr-o imagine pe care o puteti gasi aici. O alta absurditate de asta data legata de nesimtirea romaneasca a fost traita de subsemnatul intr-un autobuz unde colegul meu de bancheta a fost ranit destul de grav de o cheie franceza cazuta din compartimentul pentru bagaje usoare !

P.S 2 : Ma distreaza limitele la care unii pot ajunge cu plagiatul. Mi s-a raportat ca pe siteul asta exista o doamna/domnisoara care reposta comentarii de-ale mele de pe softpedia. Daca in prima faza m-am simtit onorat, am avut o reactie destul de dubioasa odata ce am realizat ca respectiva isi asuma comentariile alaturi de nickname-ul krossfire de pe forumul softpedia. E ca si cand ai fi prins la furat si ai sustine ca de fapt tu ai pictat tablourile din sac si ca in esenta le iei inapoi (exagerez, stiu).


Justitiari, revolutionari si…haiduci

17 Apr 2009 | : Diverse, Social, Cultural, Politic

In increngatura unor deadlineuri pe care intr-un final le-am onorat am iesit cu un post despre o mai veche pasiune de-a mea : obsesia romanilor pentru haiduci.

Cand aveam vreo zece ani, bunicul meu, un bunic clasic din zona Olteniei (curte, pamant si povesti la limita basmului – desi aici avea bunica-mea monopol) repeta cam la vreo saptamana povestea lui cu Iancu Jianu, motiv pentru care primise porecla ”Haiducu”. Istoric vorbind, bunicul nu avea cum sa-l fi cunoscut pe Iancu Jianu , cu atat mai putin sa-i si pregateasca armele, dar un sambure de adevar exista in toata anecdota astea, strabunicul lui fiind intr-adevar mentionat intr-un document legat de activitatea haiducului oltean.

Iancu Jianu a fost un comandat de gasti haiducesti (mult supraestimate ca numar) care pe langa stapanirea locala a atacat de multe ori si ostile turcesti pentru a sfarsi la randul lui ca un boier minor dar respectat. Povestea lui nu este unica : Anghel Panait (Saptecai) , dupa ceva violuri si atacuri asupra boierilor a sfarsit casatorit cu o bogatasa si otravit intr-un final de aceasta. Andri Popa, dupa o istorie de vandut foste sclave ale turcilor se retrage la randu-i spre o viata mai linistita, sau cel putin ferita.  O masa a haiducilor a intrat intr-adevar in randul pandurilor lui Tudor, unul dintre motivele pentru care multi dintre ”soldatii revolutiei lui Tudor” aveau tendinta dubioasa de a iesi constant la violat si furat.

De-aici am putea deduce, la fel ca  intr-un studiu prezentat in liceu (pe care as vrea sa-l regasesc) ca haiducia era mai degraba o boala a tineretii, o revolta a unor tineri cu un viitor rapit de diverse interese politice. Romanii sunt insa mult prea entuziasti in ceea ce priveste fenomenul asta , fie datorita filmelor ultra cosmetizate (multumita lui Dinu Cocea) fie datorita unei istorii la fel de putin credibila pe alocuri. Wikipedia in limba romana are un articol pe tema scris de un pasionat, articol deschis cu : ”Haiducii sunt prezenţi în toate ţările din Balcani ca luptători pentru dreptate, împotriva boierilor locali şi ai străinilor asupritori. Trecuţi sub tăcere de manualele din epoca regilor, consideraţi elemente care provoacă dezordine, priviţi cu circumspecţie de comunişti, pe de o parte consideraţi bunicii luptei de clasă, pe de altă parte, consideraţi un exemplu nu tocmai potrivit pentru societate, în pericol de a cădea în uitare azi, haiducii şi pandurii, au reprezentat pentru popor, adevăraţi eroi”

Desigur, Balcanii au fost o zona tumultuoasa bantuita de revolte salbatice si aproape imposibil de stapanit.  Instabilitatea politica si administrativa si-a lasat defnitiv amprenta asupra mentalului colectiv din zona. De mentionat ar fi ca haiduci au fost mai tarziu considerati si susmanii anticomunisti insa asta deja este alta perioada. Defnitia de haiduc este incredibil de larga in cultura populara, de la  Robin Hood la justitiarii din satele de munte romanesti pana la gangsterii ”buni” de la inceputul secolului XX – cam orice individ care incalca legea in numele unei libertati proprii si ataca sistemul poate fi considerat ”haiduc”. Acum inchipuiti-va o gasca din asta de ”luptatori pentru libertate” care vin peste tine in casa, te bat mar si-ti fura banii munciti pentru a ”submina sistemul”. Un hot ordinar, fie el un voinic de 21 de ani care din cand in cand mai omoara si turci, tot hot ordinar ramane.

Existau rare ocazii cand seful vreunui sat, nedreptatit de stapanire se ridica alaturi de ai lui ”viteji” si sabota inteligent planurile stapanirii insa cel mai des haiducii erau mai aproape de literara descriere a preotului-haiduc (ziua sfant, noaptea violator) sau de cea a psihopatului Vasali Terente. Faptul ca ddmiratia de multe ori venea si din partea cronicarilor, oameni ai stapanirii, nu poate decat sa spuna ceva despre noi ca neam, despre fascinatia pentru libertatea talhariei si incapacitatea de a respecta niste reguli. Ar putea fi si nevoia e escapism a unor oameni inchisi intr-o rutina sfasietoare : haiducii traiau periculos si erau ”periculosi”. Sunt convins ca uneori birurile insuportabile si abuzururile boierilor faceau tinerii idealisti sa se ridice insa numarul imens al haiducilor din Tara Romaneasca spune ca nu despre lupta pentru libertate era vorba de cele mai multe ori.

Admiratia pentru tarani justitiari, violatori gentili si hoti romantizati nu a disparut nici acum. Degeaba se tot plangea Vali Sterian ca s-au dus ”anii de sus ai gloriei lor”.  Haiducii s-au mutat in media, unde-si fac dreptate singuri urland ore si ore la OTV. Apropo, regula de baza in condamnarea unui haiduc nu era sa-l prinzi in toiul activitatii ci sa-l prinzi oricum ar fi.

P.S  : N-as putea sa omit ca  alalteieri am vazut un om care a lesinat de doua ori in RATB pana cand pasagerii au cerut soferului sa opreasca magaoaia. In conditiile in care soferul iritat urla ”Pai si ce mai cauti dom’le in autobuz ?” ca un retardat mintal in timp ce ceilalti pasageri incercau sa-l elibereze pe captiv, am avut timp sa pozez aceasta geniala imagine care reflecta calitatea serviciilor noastre de transport.

Sa inteleg ca pentru conducerea RATB suntem toti o gramada de ”fete zambitoare”  ?

Blog pentru oameni non-prosti

10 Apr 2009 | : Diverse, Software, Hardware, Online

Cer din nou scuze cititorilor pentru lipsa unor articole mai informative. HDD-ul e pe duca (multumesc sorin pentru sfaturi si oferta). Ultima perioada a fost dominata de drafturi si nervi de sezon si ma voi retrage pentru weekend.

Inca din perioada tumultoaselor inceputuri ale blogului astuia am avut o problema cu o tendinta a mai multor oameni cu blog : catalogarea cititorilor. De cate ori nu ati intrat pe un blog la inceput pentru a citi un headline de genul ”Blog pentru oameni destepti \ inteligenti \ cu stil \ informati \ destupati la minte” ? Eu pot sa va spun ca in 2007 erau nu mai putin de opt bloguri pentru oameni destepti. Nu vreau sa caut in tot zelistul sa vad cate sunt acum (Google mi-a gasit vreo trei).

Tendinta catalogarilor inutile nu are legatura neaparat cu blogurile. Fac de multe ori greseala sa etichetez un om dupa cateva experiente (desi pana acum nu a fost tocmai o greseala) insa vorbim de un om, la un moment dat. Ce te faci insa cand cineva isi eticheteaza inconstient toti cititorii sau toti clientii ? Toshiba ne-a aratat ca se poate, cu sloganul ”NUMAI pentru cei in ton cu tendintele”. Si uite cum un producator in plin declin de ani de zile le da un sut si celor care ar fi cumparat produsul in urma renumelui de ”business producer” pe care firma il avea cu mult timp in urma.

Sunt destule catalogari simpatice in motto-urile de bloguri (Blog pentru porcusori isterici, etc) facute de multe ori de oameni care-si asuma riscul de a nu fi cititi.  Mai exista si blogurile nisate care explica foarte clar asta din motto : blog pentru advertiseri.  Din nefericire, expresia ”oameni destepti” implica automat  alte doua lucruri : a.Autorul blogului este la fel de destept sau mai destept decat cititorii   si  b.Continutul blogului este unul suficient de elevat incat majoritatea publicului sa fie formata din oameni care stiu sa -l citeasca si comenteze

In mod dubios, in cazul unei covarsitoare majoritati a blogurilor pentru oameni inteligenti, nici a , nici b nu sunt valabile. Daca afirmi ca un blog este pentru oameni destepti\inteligenti e o suprapreciere a blogului si a ta. Folosirea ei ca slogan si ca brand personal te poate aduce in patru situatii. Prima situatie ar fi sa fii intr-adevar un individ foarte inteligent, cu articole si cititori la fel de inteligenti. A doua ar fi ca nivelul tau si al blogului tau sunt mult mai slabe decat ale potentialilor cititori si ca acestia se vor simti automat jigniti de aprecierea ta. Presupunand ca cititorii nu sunt cu foarte mult deasupra ta si nu te vor ignora cu desavarisre, s-ar putea ca stima ta de sine sa se scufunde cand vei vedea ca esti ironizat continuu. Ai putea , intr-o a treia situatie, sa gasesti doi-trei fani incoerenti, flatati de motto si dornici de trafic – vei realiza brusc ca oamenii tai destepti nu sunt aceeasi oameni destepti spre care tintesc alte bloguri sau te vei scufunda in adorarea proprie-i persoane. Situatia cea mai des intalnita este insa cea in care blogul nu are nicio legatura cu inteligenta sau calitatea, ci este un blog mediu (cu straluciri episodice) unde cititorii iti ignora cu desavarsire sloganul si comenteaza rar si pe ce-i intereseaza. In atare conditii, sloganul face un mare deserviciu blogului : induce in eroare, dand impresia ca este fie un blog teribilist, fie unul elitist (mai rar).

E greu sa-ti cunosti cititorii si imposibil sa-i cataloghezi. Am comentatori care ma depasesc cu mult in unele domenii, unde mai pui ca ma depasesc si ca varsta. E ca si cand m-a duce la un tip de 30 de ani, cu mai multa experienta, carti citite si intr-un final cultura decat mine si l-as bate pe umar zicand cu mecla lui Dragomir ”Esti simpatic si destept , da-te dracu !”

P.S : Am primit un spam interesant , spam despre care vorbeste si Zamolxis. Este vorba despre o poezie numita ”Balada lui Zamolxe” (sic!) in care cineva imbina cat se poate de nefericit crampeie de mitologie daca, crestinism militant si bucati din Miorita. Zic ”interesant’ pentru ca-mi aminteste mult de poeziile cu haiduci ale bunicului – la fel de romantizate, dar ceva mai coerente.

P.S2 : Inainte sa-mi iau o vacanta de cateva zile, va las cu o piesa de prin 2000 a unei trupe de hip-hop din Valcea  – 3 Da Grei – Capu Sus , Botu Jos ( referinte la cunnilingus, expresia ”papa-ne”…ce mai, un regal aiuristic si totusi dubios de coerent pentru scena valceana de-atunci )

Next Page »