Krossfire's Blog

A devenit un fel de traditie ca la un anumit interval sa scriu despre minoritati pe blog. Ori am eu o obsesie , ori o parte din oamenii astia devine din ce in ce mai agasanta.. Ultimele posturi relevante pentru problema le gasiti aici si aici .

Postul de fata a fost generat de un fapt absolut banal. Zilele trecute, dupa ce urmarisem un film de consum, si anume Hancock (mult mai ok decat ai crede)  am gasit intamplator urmatoarea stire. Ce se intampla : Niste oameni cu prea mult timp liber considera ca o scena din film le insulta identitatea sexuala pe care sincer nimeni nu da doi bani. Scena este cea in care supereroului reeducat i se prezinta niste supereroi din benzile desenate si ii numeste pe fiecare ”gay”. Deci, folosirea cuvantului ”gay” cu sensul de ”nasol\not fashionable” intr-un film este on insulta mai nou, ignorand complet niste libertati individuale si artistice fundamentale. Producatorul a refuzat sa comenteze.

Finalul cartii lui Bradbury, Fahreniheit 451 contine si un epilog, o ”Coda” de fapt in care autorul isi exprima direct sentimentele fata de cenzura minoritara. Voiam sa incep cu el aici insa pasajul este destul de mare asa ca il voi insera trunchiat (il puteti citi in full pe un alt blog) :

”Cred că lucrurile sunt clare. Cărţile pot fi arse în mai multe feluri. Lumea e plină de oameni care ţin în mână chibrituri aprinse. Fiecare minoritate – baptişti sau unitarieni, irlandezi sau italieni, octogenari sau budişti, evrei sau adventişti de ziua a şaptea, feminişti sau republicani, militanţi gay sau evanghelişti – crede că are dreptul şi misiunea de a stropi cu benzină şi de a da foc. [...] Lumea asta nebună în care trăim va ajunge şi mai rău dacă le vom îngădui grupurilor minoritare – mari sau mici, urangutani sau delfini, adepţi ai energiei nucleare sau ecologişti, fani ai informaticii sau adversari ai progresului tehnic, săraci cu duhul sau înţelepţi – să se amestece în domeniul estetic. Toate aceste grupuri se pot manifesta în lumea reală, făcând şi desfăcând legi. Dar acolo unde încep cartea, poveştirile sau poeziile mele, încetează drepturile lor şi se manifestă imperativele mele teritoriale: acolo eu hotărăsc. Dacă nu le plac piesele mele, mormonii n-au decât să scrie ei altele. Dacă nu le plac poveştirile mele despre Dublin, irlandezii n-au decât să închirieze maşini de scris. Dacă frazele mele complicate le strepezesc dinţii obişnuiţi să molfăie lucruri siropoase, profesorii şi editorii conţopişti n-au decât să moaie fursecuri râncede în ceaiul apos pe care se învrednicesc să-l producă. Dacă vor să transforme “Minunatul costum de gheaţă” într-un costum “Zoot”, intelectualii de origine mexicană n-au decât să-şi desfacă curea, ca să le cadă pantalonii. Să recunoaştem: digresiunea este esenţa înţelepciunii. Dacă veţi îndepărta consideraţiile filosofice din Dante, Milton sau din duhul tatălui lui Hamlet, nu va mai rămâne decât un schelet fără substanţă. ”

Cred ca pasajul este destul de clar pentru ce incerc sa transmit si pentru ce ne avertizeaza multi altii ca se va intampla. Ma simt totusi obligat sa-mi explic titlul : Am inceput sa cred cu tarie ca exista agitatori de profesie, oamenii cu o existenta atat de searbada  (sau poate interese mai obscure) incat intreaga lor viata se leaga de o deviatie sau de o apartenenta etnica : Ei sunt minoritari de profesie. Sunt oameni a caror unica ocupatie este sa se simta discriminati.

Sunt oameni care in CV si-ar putea trece ”Am fost gay timp de cinci ani de zile, acum sunt tigan”. Sunt oameni care behaie mereu pe la tv si pe la toate paradele. Oameni care ii fac de rusine pe cei care chiar au de suferit de pe urma discriminarii (pe caren nu o incurajez, dar o consider in anumite cazuri necesara).

Repet : Nu ar trebui sa conteze rasa nicicui cand e vorba de un job, religia nicicui cand e vorba de accesul la bunuri si nici n-ar trebui sa ne intereseze ce face fiecare in dormitor. Dar cand o majoritate este agresata frecvent de minoritate prin iesiri dubioase si comportament elitist-inutil , cand o minoritate incearca sa distruga un produs artistic, atunci ar trebui sa intervina bunul simt. Daca nu se va intampla asta, va interveni la un moment dat arma, vor interveni varsarile de sange si majoritatea se va reduce la elementul ei de baza : Un sistem, un sistem care   va incerca sa-si elimine anomaliile.

De dragul ”democratiei” si a dreptului la libera exprimare , gura oamenilor astora ar trebui inchisa in cateva circumstante. Nu este prima iesire de gen. Acum vorbim de un film American de duzina, dar incercari au fost si de a limita accesul la carti celebre. In momentul in care minoritatile vor incerca sa intervina in arta generala (si deja o fac, prin cenzura si prin actiunea editorilor ”politacally correct”, sau a barbatilor fara oragane reproducatoare) va trebui sa ne ridicam si sa le uram un mare ”Fuck Yourselves” , cum bine zicea maestrul Zappa.

Mi se pare corect sa incerci sa faci un om care pentru un anumit motiv este considerat altfel sa se simta acceptat dar cand respectivul ameninta sa distruga niste creatii valoroase, nu e corect sa-i inchizi gura ? Nu vreau sa astept sa fie cenzurate initiativele gen South Park, Family Guy si zeci de alte initiative online doar pentru ca scientologilor li se pare o idee proasta…

P.S : Nu mi-as dori sa intru in vreo polemica aiurea despre adoptii gay sau problema tiganilor. Sper in schimb sa revin la obiceiul de a scrie mai des cat de curand posibil…

P.S 2 : In sfarsit s-a lansat E100, urmasul lui X20 insa din ce am vazut si citit pana acum, e cam dezamagitor.

16 Comments »

Am deschis acum trei saptamani  un topic pe softpedia in care vorbeam despre schimbarile ”dubioase” de stil ale unor trupe. M-am gandit ca n-ar fi o idee atat de rea sa reiau topicul de pe forum

Trupele despre care vorbesc aici sunt in marea lor majoritate trupe aparute dupa 90′, asa ca am exclus din start trupele anilor 70′ si 80′ care s-au ”modernizat”, cu exceptie Metallica. Vorbesc in principal de schimbari de stil puternice, nu de maturizari muzicale sau de indulciri de sound (adica de trecere spre comercial).

Anathema - Considerata una dintre trupele de baza ale curentului doom metal , Anathema a trecut spre un alternative\prog soft in decursul a doua albume. Vorbim de o trupa care promova un doom agresiv cu influente de gothic (din acelasi val cu Paradise Lost si My Dying Bride), in contrast cu doom-ul epic al celor de la Candlemass si al trupelor de gen . Aceeasi oameni (cu mici exceptii) promoveaza acum un alternative\soft rock\psychedelic care nu are decat vagi elemente comune de sound cu trupa de la inceputul anilor 90′ .Eu sunt in favoarea sound-ului vechi pentru ca la ora actuala, desi interesanta, trupa nu mai are niciun atu fata de concurenta, nu mai are nimic ”deosebit”.

Anathema atunci   vs.  Anathema acum

Samael – Samael marcheaza o tendinta pentru ca nu este singura trupa care a trecut de la black-ul din ce in ce mai popular al anilor 90′ la ceea ce s-a numit mai tarziu ”avantgarde metal”, o combinatie de black, industrial , alternative si uneori elemente simfonice. Alte trupe precum Arcturus, Ulver sau The Kovenant au facut aceeasi schimbare, numai ca la Samael s-a vazut al naibii de bine. Desi prefer Samaelul celei de-a doua perioade speram ca baietii sa mai faca un salt evolutiv pentru ca deja rapaiala aia amestecata cu industrial si versurile de tip ”free yourselves” degenereaza in penibil.

Samael (Atunci)  vs.  Samael (Acum) 

Human Fortress – Human Fortress, desi mai putin cunoscuti au marcat un gol in poarta power metalului cu albumul lor din 2004, Defenders of the Crown. Odata cu noul solist au schimbat complet si stilul. Epoca ”Defenders of the Crown” si ”Lord of Earth and Heaven’s Heir” s-a dus si a aparut epoca aberatie power metal – metalcore – alternative crap cu un solist sub nivelul marii (Carsten Frank , care a behait si pe un album de la Galloglass). Acid sau nu, amatorii de power metal imi vor da dreptate aici.

Human Fortress (atunci)  vs Human Fortress (acum)

Therion – Este o alta trupa care a pornit de la un death metal cu influente si de la afirmatii gen ”we’re gonna show them real extreme music” si a ajuns la albume de metal  simfonic, pline de coruri si cu substrat liric mistic. Ultimul album marcheaza o mica schimbare de stil.

Therion (atunci) vs. Therion (acum)

Lake of Tears – O trupa care a pornit de la un doom cu putin death de inspiratie europeana (The Greater Art) si ajuns la un sound unic, inspirat din gothic, doom si muzica electronica. Din pacate, Headstones, A Crimson Cosmos si Forever Autumn raman cele mai ok albume ale lor, progresia lor de la Neonai (album dupa care si-au luat o pauza) nereusind sa ma impresioneze.

Lake of Tears (atunci) vs. Lake of Tears (acum)

In Flames – O trupa iconica pentru Gottenburg metalul de la inceputul anilor 90′, In Flames a degenerat treptat spre un Metalcore\Nu-Metal\Death crap, o fuziune de genuri care-i releva cumva starea de confuzie solistului Anders Frieden. Desi ultimele doua albume au fost decente (retinand totusi infuzia de metalcore), Reroute to Remain (al carui nume spune totul) si Soundtrack to Your Escape au fost niste albume slabe chiar si din prisma scenei americane.

In Flames (atunci) vs. In Flames (acum)

Metallica – Ok, asta un caz clasic, un bonus daca vreti. De la thrash\speed-ul anilor 80′ ,la muzica MTV Friendly de dupa 90′  , Metallica s-au dus in jos. Totusi, nu stiu daca sunt de condamnat din moment ce, dupa cum bine puncta cineva pe softpedia, oamenii astia s-au terminat cantand pana la ”Black Album\Metallica” iar apoi au realizat ca ar fi timpul sa mai faca si ceva bani. Nu e vorba neaparat de o schimbare de stil, cat e vorba de o indulcire insa fanii hardcore nu au privit asta cu ochi buni.

Metallica (atunci)  vs. Metallica (acum)

Cireasa de pe tortul romanesc : Voltaj  - Dupa ce Voltaj s-a remarcat ca un proiect de hard rock al lui Cristi Minculescu , proiect ce ridica sala in picioare cu ”Nori de hartie”, trupa a intrat intr-un relativ con de umbra odata cu aparitia de noi vocalisti (Tavi Colen a dat si el o prestatie nu foarte rea pe la ei). Norocul nostru ca trupa a revenit la finalul anilor 90′ inventand stilul manele rock pe care Calin Goia (dupa ce a violat numele Voltaj) l-a perfectionat…- Voltaj atunci (sau ma rog, un remember)

P.S : Stiu ca am abordat foarte putine trupa insa sunt deschis la sugestii si discutii . Pana una-alta, mi-am amintit de un super grup de reclame. 

48 Comments »

Eurodance-ul a fost un gen extrem de promovat in perioada copilariei mele muzicale si biologice. Derivat din techno-ul original (cu vagi influente de hip-hop) dar cu ceva mai mult ritm, eurodance-ul se baza in principal pe simplitatea versurilor si pe melodicitate.

Trupe precum Aqua, Mr.President, E-Type,  Culture Beat, T-Spoon, Toybox, Dr.Alban si Ace of Base erau ultra populare la inceputul anilor 90′. Desigur, sound-ul de eurodance a evoluat foarte mult si a ajuns sa cuprinda diverse subgenuri si denominatii. Cu toate acestea, in minte imi ramane numai topaiala anilor copilariei, topaiala lasata cu fredonarea gresita a unor refrene din Aqua si Rednex.

Printre toti omuletii astia colorati , veseli si ulterior bogati, unul mi-a tinut treaza atentia prin videoclipuri timp de vreo doi ani. Este vorba de asa-zisul ”Dr.Bombay”, un fals indian cu videoclipuri stupide si versuri simpatice (in termenii unui copil de 8-9 ani).

Pe numele sau real, Jonny Jakobsen, suedezul cu pretentii de indian, Dr.Bombay este intr-adevar un personaj interesant. Din cate am putut citi in putinele interviuri disponibile online, individul a fost mereu pasionat de costumatii si obsedat de ideaa de fun – adica era clown de mic. In muzica, el considera ca diversitatea este de baza. Drept urmare, inainte de a fi Dr.Bombay, a fost Johnny Moonshine (cantarest de country), iar ulterior (dupa succesul lui Dr.Bombay din perioada 1997-2000) a devenit Dr.MacDoo, cantaret de eurodance scotian. Din cate am inteles, pe moment Johnny Jakbsen isi spune Carlito, eurodancer scotian.

Sub toate aceste pseudonime, Dr.Bombay a scos cam un album de caciula (si personaj) pe care casa de discuri l-a promovat mai mult sau mai putin. Fiind considerat un reprezentat de seama al bubblegum pop-ului suedez (o forma de eurodance), Johnny al nostru are o mica baza de fani care-l urmaresc sub toate pseudonimele sale.

Faptul ca personajul lui cel mai de succes a fost Dr.Bombay se leaga si de un alt aspect, ne spune site-ul Spock (si fostul site bubblegumdancer.com) : Johny a fost dat in judecata de autoritatile indiene desi ulterior i-au fost retrase acuzatiile – Ideea lui de indian era una stereotipala, aproape jignitoare.

(Jonny, in perioada de glorie – Dr.Bombay 1998)

Evident, Johnny sustine si acum concerte sub pseudonimul Carlito (pentru care isi construieste si un site). Unde ? Pai cum unde ? In Suedia dar mai ales in Japonia, unde Cheeky Girls au avut atat de mult succes !

O piesa celebra de la marele maestru :

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NhaKNKqrYsI]

Tot de la Dr.Bombay avem si mai celebrele Calcutta – Taxi Driver Man  , Rice and Curry si Girlie Girlie.

Sub numele de Dr.Macdoo il intalnim in videoclipurile : Under the Kilt si Macahula Dance (aproape identice cu cele ale lui Dr.Bombay)

In fine, puteti urmari si ultima sa creatie sub numele de Carlito – Who’s that boy ?

De ce am scris postul asta ? Nu pentru ca Dr.Bombay ar mai prezenta vreun interes muzical pentru mine ci pentru ca individul asta bizar care la 47 de ani se imbraca in mexican merita mai mult de doua randuri in wikipedia…

P.S : Pana la urma tot am aparut in FHM, thanks to Kaizer Gogu  . M-as fi laudat intens daca numarul revistei nu venea la bonus si cu un penisometru. In fine, am tras si o poza, pe care o puteti vedea aici, pentru efect…

25 Comments »

Am mai vorbit cu aproape un an in urma despre incapacitatea romanilor de a spune ”Nu stiu”. In fine, asta este boala nationala asa ca nu mai insist. As fi vrut sincer sa scriu un post mai documentat dar circumstantele din ultima vreme (desi mi-am reparat laptopul) m-au impiedicat.

Postul asta a pornit de la raspunsul unei vanzatoare dintr-un shop de ”IT” pe care am intrebat-o finut daca are boxe pe USB (adica boxe de laptop). Ce mi-a raspuns ? Evident : Nu avem si nici nu stiu sa existe ! Evident ca individa statea la jumatate de metru de o pereche de boxe pe USB , prea scumpe totusi pentru ceea ce voiam eu sa fac.

Alte exemple includ si fraze gen : Vreau si eu doua pite (intr-un magazin de paine) . Raspuns : N-avem (normal, ca suntem idioti si nu stim regionalisme sau macar sinonime).In fine, ideea este ca in Romania in loc sa intrebi ”La ce va referiti ? ” sau ”Puteti sa cautati” cel mai bine este sa spui ”N-avem” cu un ton de superioritate de parca viata ta de vanzator ultra implinit profesional ar avea de suferit daca dai un raspuns vag inteligent.

Problema nu tine numai de vanzatori , ceea ce cred ca era deja evident, insa aici orgoliul romanilor ajunge la stadiul la care are implicatii economice. Sunt magazine intregi intretinute de astfel de oameni care habar n-au cu ce se mananca ”IT-ul” sau ”piesele de Dacie”. Daca nu am auzit, inseamna ca nu exista, nu-i asa ?

Lasand frustrarea la o parte, ma intreb : La ce nivel de ‘capitalism’ am ajuns din moment ce preferam sa pierdem bani decat sa recunoastem ca habar n-avem despre ce vorbim ?

P.S : Cer scuze cititorilor pentru calitatea ultimelor articole. In alta ordine de idei , poate ati aflat ca s-a intors viorel Gaita la tv.

23 Comments »

*Dupa ce in mod miraculos mi-am ars procesorul de laptop si in mod aproape Dumnezeiesc am gasit pe cineva in Rm.Valcea care repara laptopuri si care mi-a oferit un procesor identic la o treime din pret (T2300, un dual core mai vechi), m-am decis sa anunt si eu ca tot bloggerul : Am revenit bah !*

Revenind la topicul serii , nu vi s-a intamplat niciodata sa revedeti cunostinte de perioada gradinita-scoala generala si sa va ziceti in sine : Asta era mai simpatic\mai destept cand era mic ?

Mie mi s-a intamplat de multe ori, avand in vedere ca cei mai inteligenti si mai creativi colegi de gradinita (in limitele in care poti fi creativ si inteligent la gradinita) au ajuns fie golanasi fara niciun viitor, fie hoti, fie nimic din ceea ce ai fi banuit ca pot ajunge niste pustiuleti guralivi care se jucau de-a ”pauer reinjer” si inventau basme.

In scoala generala se intampla cam acelasi lucru. Sunt oameni cu mult potential. Imi amintesc de multi dintre fostii mei colegi de joaca (si am avut din punctul asta de vedere o copilarie beton). What the hell happened to them ? Desigur, m-am departat, am avut poate alt mediu dar in principal a ramas EDUCATIA. Asta e cuvantul cheie.

Ii vezi in autobuz : Familie mononucleara, un tata tiganos, o mama de tip ”tanti Veta” si un pustiulet blondut cu ochi albastri. Pustiul e guraliv, inventeaza povestioare, e vesel si are acea sclipire de inteligenta a unui copil dezvoltat fizic normal. Dar…te uiti la ei, stii ca niste oameni cu salariul minim pe economie si de profesie scuipatori de seminte nu vor investi in el (pentru ca mintile lor mici sunt prea egoiste), nu-l vor ajuta sa treaca prin viata asa cum trebuie si rar vor intelege ca ei au ajuns niste ratati din cauza lor, nu din cauza ”norocului” si a statului. Copilul ala isi va folosi cel mult inteligenta in gastile de cartier sau in cecrul lui de ”tovarasi”.

E oarecum trist cand vezi asta constant. Stii ca exista si oameni de conditie umila care se pot lauda tuturor cu ai lor copii olimpici si apreciati. Stii ca acei copii vor ajunge departe si vor respecta banii obtinuti prin merit. Dar mai stii si ca asta este o exceptie de 1% din totalul cazurilor…

Nu vreau sa o dau in teorie microeconomica americana, pentru ca de altfel nici nu pot (pe moment topai ca un individ ingrat si profund superficial pe motiv ca am rezolvat cu laptopul). Totusi, ajungi la concluzia ca ultra-capitalismul si liberalismul duse la extrem nu vor da niciodata o sansa unor copii (nu zic inca ”cetateni”) care o merita si care nu au gresit cu nimic. Nu mai e timp sa le explici parintilor alora ca un copil se face numai daca ai bani sa-l tii si numai daca ii poti oferi o educatie corespunzatoare…

As fi de acord si cu politicile sociale moderne, numai sa fie aplicate intr-un final. In genul asta de familii se tine rar cont de existenta unor praguri in dezvoltarea micutilor. Si scoala generala dar si liceul sunt niste praguri extrem de importante si foarte des tinzi sa te pierzi la mijloc.

Pe scurt : Nu mi-as dori ca la 40 de ani sa imi mai spun atat de des in minte ”erai mai destept cand erai mic”.

P.S : Sper ca in ”vacanta” (nu si pentru mine) asta sa ajung sa-mi rezolv problema blogrollului pe care tot promit sa o rezolv de multa vreme.

23 Comments »