Krossfire's Blog

Buna ziua, dragii si dragele mele. Astazi la emisiunea ”Spam Fashion” o sa va prezint cele mai noi trenduri din lumea spamului international. De la pedofili, doctori, falsi politisti pana la printii Nigerului, toate tipurile de spameri isi vor expune imensele rezervoare de prostie la emisiunea noastra.

1. Amenintarile cu moartea : Dupa spam-ul fara link si textul fara logica , au aparut si spammerii suparati pe viata…pe viata altora. Marele asasin de care sigur ati auzit, Musa Husan (aluzie imbecila la Musa Hussein) ne anunta ca : ne stie adresa de-acasa dar nu ne-o spune, ne stie adresa de e-mail dar nici pe-aia nu ne-o spune si ca ne va ucide candva desi stie ca suntem nevinovati. Care noi ? Noi astia de pe lista ”speciala” (click pe imagine) :

Observam ca acelasi mare ucigas trimitea inainte spam cu reclame la chiloti de dama. Sa inteleg ca designerii ratati se reprofileaza in asasini ?

2. Nigeria : Cei versati in lumea spamului stiu ca o moda nu moare cu-adevarat niciodata. Ea revine periodic in forme adaptate. Nigeria reala este o tara saraca, cu rezerve de petrol pe care o economie disfunctionala nu le poate folosi intern. Nigeria spamului este o tara in care bogatiile abunda si in care regii si printii dau zeci de mii de cadouri.

De data asta guvernul Nigeriei isi plateste enormele datorii fata de mine. Are doar nevoie de datele mele personale pentru a le vira in cont. Ce ti-e si cu ”nogerienii” (dupa cum se exprima spammerul) astia…

3.Milioanele de pe strada : Atunci cand un spammer care se respecta ramane in pana de idei solutia este simpla : mareste suma ! Cat credeti ca a gasit urmatorul spammer abandonati intr-un cont ? 35 000 000 00 de milioane de dolari ! Deci 3 500 000 de miliarde de dolari, de o mie de ori mai mult decat bugetul SUA !

Si cui credeti ca ii revine suma asta uriasa ? Pai dumneavoastra care sunteti o ruda indepartata a decedatului (care a murit la ”paris” intr-o data inexistenta).

De ce am scris eu postul asta ? Pentru ca uneori sunt masochist si ma mai uit prin spamuri (sunt protejat, oricum). Pana acum, din istoria spamului trimis pe adresa mea , a existat un singur mare castigator, un mesaj cu titlul ”You are a pedofile, but you just don’t know it !”.

P.S : Motivul real al postului ar fi si faptul ca postul despre presa Republicii Moldova a fost intarziat din lipsa de materiale palpabile. 

22 Comments »

Postul de fata nu are vreo intentine filosofica ci este mai degraba o constatare in genul celei despre ecranele din filmele SF.

Trebuie sa recunosc, cum am mai recunoscut si in alte ocazii ca am uneori bizara placere de a urmari filme horror. Astept anual ca din pleiada de B-category movies si din cele 2-3 care lovesc marele ecran sa apara si unul bun. Nu stiu daca am vazut cinci horroruri decente la viata mea dar au fost cateva care au meritat. Pana la urma, e cum zicea Frozen : Majoritatea horrorurilor recente au ceva mai mult creier decat o comedie spumoasa dar nu destul cat sa te faca sa gandesti. Te relaxeaza.

O intrebare care m-a iritat inca de la primele filme de gen vazute si care apare recurent in zeci de filme hororr dar si S.F este banala ”What are those things ?” (sau cum ar traduce Irina Constantinescu ”Ce naiba sunt alea ?”)

Problema intrebarii asteia este ca niciodata nu este pusa la momentul potrivit si raspunsul tamp vine imediat ”I don’t know”. In astfel de momente (de panica extrema) creierul uman intra intr-o stare in care aloca toate resursele reflexelor in baza instinctului de autoconservare. Nu stiu care a fost primul regizor care a venit cu ideea ca doi oameni adusi in ultimul stadiu al fricii pot discuta pe baza motivelor care o cauzeaza.

Veti spune : Personajele raspund intrebarii tacite a privitorului, a celui care detasat de actiune dar totusi concentrat se intreaba logic ”Ce e aia ?”. Tocmai aici e problema : Genul asta de intrebari au ajuns sa irite enorm intr-o perioada in care un film de aproape 2 ore este cam 45 de minute fir epic si in rest o gargara sinistra. Privitorul fie trebuie tinut in tensiune fie trebuie satisfacut printr-o explicatie abracadabranta. E logic ca doua personaje atacate din senin de monstru/monstrii sa n-aiba nici cea mai vaga idee ce se intampla.

Partea a doua a intrebarii este de fapt forma ei trecuta ”What were those things ?”. Evident intrebarea se pune dupa ce fugarii au ajuns la adapost sau dupa ce atacul s-a incheiat. Aici sunt doua versiuni : Fie personajul enigmatic pe care toti il banuiau ca stie mai mult apare cu explicatia sau cu vreo istorie care tine mult mai mult decat ar avea timp sa asculte niste victime reale fie incep sa apara ipotezele. In ambele cazuri producatorii de filme gresesc in conditiile in care cele mai bune horrorui si S.F-uri sunt cele in care povestirea se compune dintr-un puzzle descoperit pe parcurs sau are acel ”final apoteotic”.

De ce acest post ? Pentru ca in ultima vreme filmele horror sau asa zisele ”thrillere cu accent de horror” au inceput sa puna mai mult accentul pe trairea umana, pe personaje. Acest lucru nu poate fi decat imbucurator. Exemple ar fi 30 Days of Night (unde desi exista indicii din film si banda desenata, originea antagonistilor este necunoscuta) si Cloverfield unde efectele speciale mai putine la numar lasa loc personajelor sa se dezvolte.

(Bruce Campbell – Un zeu al categoriei B care ucidea mai intai si apoi punea intrebarile idioate)

In concluzie : De la monstri biblici la deseuri radioactive explicatiile abunda insa in cazul nefericit in care scenariul unui film horror s-ar transpune in realitate, nu cred ca vreunul dintre ”personaje” ar apuca sa afle explicatia.

P.S : De ce in toate filmele S.F sau horror care implica monstrii din afara sferelor normale de cunoastere, ceva trebuie sa aterizeze sau sa apara in desert ? Daca ar fi o simpla alegere strategica, de ce naiba aterizeaza\apar toate chestiile in desert fix langa baze militare ?

21 Comments »

*Tin sa mentionez ca urmatorul post este un pamflet foarte putin inspirat. Am facut aceasta mentiune pentru a nu fi spamat, cum s-a intampla in cazul postului despre gugustiuc.*

In ziua in care am inventat pisica am avut un moment de unica revelatie : Ce ar fi sa existe ceva care sa fie un non-caine dar sa indeplineasca o functie similara ?

Pisica a fost creata cu doua lucruri in minte : fiabilitate si flexibilitate. Cum deja cainele era puternic impus pe piata am fost fortati sa oferim si o gama larga de pisici pentru diversele tipuri de utilizatori : rebelii, utilizatorii casual si de ce nu, pensionarele lipsite de preocupare. Pisica egipteana (Egyptian Mau) a fost o grava eroare de programare.

Fiabilitatea pisicii consta in consumul ei excesiv de mic comparativ cu al unui caine normal (intre timp s-au inventat si cainii miniaturali pentru a concura direct cu inventia mea). Tot la fiabilitate si flexibilitate intra capacitatea ei de a cadea in picioare si de a se strecura prin spatii in care cainele nu are acces. Initial am incercat sa obtinem o cadere in lateral cu o miscare de arc, in stilul ”Chuck Norris”. Acest lucru a functionat pana in momentul in care pisica a beneficiat de un craniu. Nu am putut folosi titanium pentru acesta deoarece pisica ar fi fost prea grea pentru a fi tinuta in brate.

Optiunea ”catarare” a fost introdusa odata ce am tras concluzia ca nu toate persoanele dispun de spatiu in garsonierele minuscule, podeaua fiind ocupata de gunoaie. Pisica se curata automat spre deosebire de caine. Sistemul de autocuratare are garantie pe viata (pisicii). Temperatura corpului pisicii este de 38 de grade pentru a putea sa va acoperiti cu mai multe pisici in cazul unei ierni aspre.

Ah, dar pana sa devina ghemul adorabil de blana care este astazi, proiectul ”Pisica” a trebuit sa treaca prin mai multe transformari. Unul dintre prototipurile initiale arata asa :

Am fost nevoiti sa renuntam la colti si la aripile de fluture pe motiv ca animalul nici nu zbura si nici nu-si putea inchide gura insa putea produce 3kg de cherestea pe ora.

Micile neajunsuri ale pisicii, hidrofobia si intoleranta la Paracetamol se datoreaza marilor ei avantaje : Miauna si toarce. Pot oare cainii sa miaune si sa toarca ? Nu ! Va rog sa va ganditi la asta inainte de a achizitiona un patruped purecos.

Loialitatea pisicii este chestionabila. In codul ei genetic am implantat abilitatea de a-si urma stapanul si mai ales abilitatea de a mieuna, sa nu uitam de mieunat ! Prin urmare, pentru loialitate a fost ceva mai putin loc in genomul ala pe care oricum nu l-am inteles asa ca am stropit si noi din parti.

Numele pisicii a venit intr-un alt moment de unica inspiratie si provine din feniciana tardiva unde ”psk” (alfabetul fenician nu continea vocale) inseamna ”non-caine”. Per final, desi de la Monthy Python si Little Britain multi au disputat paternitatea pisicii, va rog sa nu uitati cine a inventat cu-adevarat pisica !

Urmatorul proiect Krossfire Labs : Dispozitivul antigravitational care pe moment poarta numele de cod ”scaun”.

P.S : Serios vorbind, sunt mai degraba fan al cainilor desi nici cu mieunatoarele nu am nimic. Sper sa revin pe drumul cel drept al seriozitatii (drept dar al naibii de plictisitor) cu un articol despre protejarea muncii online. Coming up next…

P.S 2 : A observat cineva faptul ca monumentul lui Nicolae Iorga din Parcul Eroilor a fost mazgalit cu simboluri ale crucii celtice ? Neo legionari my ass…

15 Comments »

Desi nu am dovedit apetente deosebite in a face recenzii de filme, faptul ca am avut ceva timp zilele astea ar putea justifica un nou post de genul ”Filme pe scurt”. Pana la el, doresc sa va atrag atentia ca prietenul nostru, marele producator\regizor\porc de serviciu Uwe Boll s-a intors si nu oricum : cu vreo trei patru filme si intentia de a produce inca doua in 2008 !

V-am spus nu cu mult timp in urma cu Uwe Boll este un mare idiot. De la el ”asteptam” doua filme in mod special pentru a vedea cum a reusit sa distruga niste jocuri ale copilariei adolescentei mele timpurii.

Dungeon Siege : Daca Postal nu a binevoit sa apara in cinematografele de la noi, Dungeon Siege – A King’s Tale a aparut totusi in Europa si asta este suficient. Filmul este bazat pe primul joc Dungeon Siege, cel din 2002, nu pe versiunea mai matura si mai inteligenta in termeni epici din 2005. Jocul in sine era un hack’n slash al carui principal merit erau detaliul grafic si factorul relaxare. Hack’n slash e si filmul, n-aveti grija. Nici nu stiu cum a putut sa faca cineva un film dupa un joc la care in final n-aveai idee de ce l-ai omorat ”pe-ala rau”.

Uwe aparent a putut si poate in continuare ! Cum bine spuneau cei de la Rotten Tomatoes : ”Fulfills all expectations of an Uwe Boll film”.

Dungeon Siege este un rebut cinematografic de la primele momente in care afli ca pe personajul principal il cheama Joe Farmer (jocul incepea cu expresia ”you are just a farmer”) pana la moartea aluia rau unde se urla mult si se intelege putin. La inceput e funny, recunosc. Ca in orice film al maestrului te intrebi daca glumeste sau ”e pe bune”. Dialogurile sunt atat de puerile incat ai impresia ca urmaresti o reclama la sapun.

In fine, vorbim despre o armata de ”Krugs”, o copie jenanta dupa conceptul din Lord of The Rings (desi in joc nu era asa), despre un nenea rau pe nume Gallian si despre un fermier pe nume Farmer care lupta pentru a-si recupera nevasta si a-si razbuna baietelul. Un amestec de intrigi care nu existau in joc si o serie cavaleri puturosi cu danturi perfecte care lupta cu niste creaturi coborate dintr-un Star Wars constipat.

Cum sa irosesti tu un Ray Liotta, Jason Statham, Ron Pearlman si Leelee Sobieski (alaturi de o Kristiana Loken inca atragatoare dupa doua BloodRayne-uri in regia ”maestrului”) intr-un film de Uwe Boll ? Ce naiba, omul asta si-a luat la bataie criticii, la propriu. I-a luat la bataie pe strada si in meciul lui de box care se voia o ”cascadorie de PR” si unde se omisese faptul ca Uwe e fost campion la box.

Grimasa lui Ray Liotta din poza asta de pe Kotaku spune totul despre Dungeon Siege :

Cum bine puncteaza Sam Adams : Filmul asta nu este indeajuns de prost incat sa razi la el.

Evident, regizorul care inca le considera capodopere, le va face pachet si trimite pe la mama naibii, in tarile mai putin dezvoltate prin compania lui de productie-distributie Boll KG. Am mai scris aici si despre cum isi face Nea Gigea’ asta banii.

Pe langa regia si scenariul aberante, filmul a avut un lucru ok : Blind Guardian au contribuit pe coloana sonora insa acest lucru nu s-a simtit. Esti in general mult prea distras de lipsa de logica a filmului pentru a mai asculta putinele momente digerabile marca Blind Guardian si Threshold.

Uwe continua si lanseaza BloodRayne 2 : Deliverance. In conditiile in care BloodRayne-ul original a distrus imaginea unui joc decent si a ruinat niste cariere de actori nu ma asteptam ca Boll sa fie atat de cretin incat sa-i faca si continuarea. Dar uite ca se poate si nu oricum : Cu vampiri in vestul salbatic si cu o poveste care intrece orice limite ale prostiei.

Vine Postal, Seed, Far Cry si Tunnel Rats precum si They Wait, alte opere marca Uwe Boll. Cand ? Pai cum bre cand ? In 2008 si spre inceputul lui 2009 ! Daca este sa luam perioada 1 ianuarie 2008 – 1 ianuarie 2009, Uwe Boll ar cam avea de lansat minim patru filme !

Cand vine si Postal, un film care ar trebui sa fie atat de prost incat devine amuzant o sa am din nou material de blog. Macar atat…

Sper ca pentru binele umanitatii omul asta se se opreasca si mai sper ca oamenii care semnasera o petitite si voiau sa stranga un ”grup de linsaj Uwe Boll” sa se tina de cuvant. Nu imi pasa de cate filme cretine scoate pana la urma, e masochismul meu ca ma uit la ele, dar pentru jocurile alea si comunitatile de fani s-a muncit ani de zile.

P.S : Un articol fain in Gandul (recomandat de acelasi Tibi care daca o mai tine asa primeste rubrica de recomandari) despre inventiile tampite din perioada comunismului. Ati auzit de masina de facut rotocoale de sfecla ?

12 Comments »

O sa spun din capul locului ca odata cu articolul de fata mi-am incalcat promisiunea de a nu fi in trend cu articolele : Sunt convins ca vor fi zeci de posturi pe tema filmului astuia insa la rugamintea unui amic, imi voi da si eu cu parererea. Si ca dovada de patriotism, imi voi da cu parerea romaneste : in public.

In umila mea parere Nae Caramfil este un scenarist excelent si un regizor bun, doar bun (comparativ cu mari nume internationale , nu cu ”noua garda”). Faptul ca este un scenarist excelent se vede si din premiile luate de scenariul filmului astuia in 1995 si 1999, film ce a asteptat aproape 20 de ani sa fie turnat. Pot spune ca la nivelul calitatii vizuale si al decorurilor, asteptarea a meritat. Bugetul a fost urias (pentru un film romanesc) si din fericire rezultatele au fost pe masura, motiv pentru care va recomand sa vedeti ”Restul e tacere” la cinematograf.

Spre deosebire de precedentul film, Caranfil a riscat putin distribuindu-l in rolul principal pe Marius Florea Vizante (omul apare de altfel in rol secundar si in Filantropica). Actor talentat, Vizante prezenta totusi un risc pentru un film cu asteptari mari si productie de nivel inalt. Nici restul actorilor nu sunt extrem de cunoscuti, cativa dintre ei venind de pe scena teatrului (Gruia Sandu de exemplu, unul din preferatii mei). Cred ca dupa filmul asta nu vor mai exista oameni reticenti in angajarea lui Vizante pentru orice tip de rol. E un film care-i valorifica enorm portofoliul si in care a interpretat magistral.

In fine, sa trecem dar la film. Pe scurt, fara spoilere inutile : Filmul este bazat pe povestea reala a primului film romanesc (poveste descoperita de Tudor Caranfil, tatal regizorului). Povestea reala depaseste granitele cinematografului fiind de importanta istorica insa in ”Restul e tacere” primim o varianta romantizata si cu un puternic parfum de epoca. Anul este 1911 si tanarul Grig (Vizante), potential actor de teatru, ratat de meserie (dupa spusele tatalui sau, un prestigios actor al Teatrului National) incearca sa puna in scena unul dintre cele mai grandioase filme facute vreodata. Cum in anii de inceput cinematografia era considerata un afront adus artei , pustiul cu ambitii are nevoie de aliati. Si ce aliat mai bun sa ai decat un mosier grandoman si cam incult cu pretentii de mecena ? Filmul dezvolta mult pe relatia conflictuala dintre cei doi, dintre ambitiosul si visatorul (dar naivul) Grig si versatul dar ignorantul Leon. Pe undeva pe-aici apare evident si o femeie insa rolul ei nu este decisiv ci ajuta mai degraba la definirea unor repere ale epocii. Scena din final care o implica marcheaza excelent sfarsitul unei epoci.

Prin ce surprinde filmul ? Prin faptul ca are o structura naratologica bine construita…adica e usor de urmarit si placut vizual si logic. Fara descinderi in constiinte turmentate, fara plangeri inutile, comunisti si avorturi cinematografice. La naiba, la filmul asta chiar am ras sincer de cateva ori. Am ras ”sincer”, pentru ca este un film sincer. Prin asta sa nu se inteleaga ca este lipsit de subtilitate : nici pe departe…insa este un film care poate fi urmarit numai pentru firul epic si impactul vizual. Un alt mare plus ar fi redarea epocii antebelice in care s-a investit financiar foarte mult. Spiritul romanesc, aspru criticat de regizor este intr-adevar ”vesnic” si se vede si la 1911 tot atat de bine pe cat se vede si astazi. Mi-as fi dorit sincer mai multe scene precum plimbarea cu trasura pe o reconstituire a vechii strazi Lipscani. In astfel de momente dispare sentimentul ala de ”inscenare” pe care-l ai in cazul multor filme similare. Radiografia societatii, decorurile somptuoase dar mai ales calitatea vizuala a filmului sunt niste premiere pentru Romania. Sunt intercalate in film mici colaje si pasaje filmate intr-un mod deosebit si din nou inedite pentru cinematografia romaneasca a ultimilor ani.

Personajul Leon este o alta reusita a lui Caranfil. Departe de a fi subtil, Leon este abil. Are putin iz becalian prin asumarea rolului de lider ”inscaunat de Dumnezeu” care,  vorba unui alt personaj, ”si cand se pisa scrie istorie”. Leon este insa mult mai complex si mai inteligent decat El Lider Maximo din Pipera si de altfel, la momentul scrierii scenariului modelul becalian nu fusese inca perfectionat de societatea romaneasca. Cum in filmul asta nu prea exista personaje pozitive si negative, constructia lor a fost intr-adevar un prag pentru regizor.

Partea proasta : Exista o parte proasta si aceea se leaga de afirmatia mea de la inceput conform careia Nae Caranfil este un regizor bun insa ii mai lipsesc ceva ani si cateva filme pentru a fi magistral. Productia are momente de ”slabiciune” si unul dintre ele ar fi finalul, acele douazeci de minute care fac filmul sa depaseasca tipicul de ”maxim 2 ore”. Am mai precizat ca filmul are momente de subtilitate clare. Din pacate, Caranfil concentreaza foarte multe astfel de momente (actiuni simbolice, replici ale personajelor si decoruri) spre finalul filmului. Astfel ca dupa doua ore in care totul curge lin si relaxant, privitorul este fortat sa gandeasca. Eu am gasit delicios substratul filmului astuia insa nu stiu cat il va aprecia cinefilul de rand. Sunt prea multe mesaje in prea putin spatiu ! In cateva dintre scenele finale am gasit reminscente clare de la maestrul Kusturica ceea ce nu a putut decat sa ma bucure insa nu mi-a usurat munca de concentrare.

Concluzii ? Va recomand filmul nu pentru ca ar fi un film incredibil, fantastic, nemaivazut, etc. Va recomand filmul pentru ca este un film ”misto”, cum ar spune unii. Este un film la care nu vei regreta niciodata ca ai dat banii, chiar daca s-ar putea sa fie necesara o a doua vizionare pentru a-l putea pricepe in totalitate.

Sper din toata inima ca acest film sa devina un PRECEDENT. De ce ? Pentru ca aduce exact cantitatea de comercial care lipseste cinematografiei romanesti !

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y8uPK73XROM]

P.S : Daca ati stat cam sobri in timpul articolului astuia puteti urmari aceasta reclama japoneza superba (via acelasi coleg de grupa, Tibi) care cu siguranta va da niste indicii despre comportamentul consumatorului japonez.

13 Comments »