Krossfire's Blog

Citisem acum doua zile un articol siropos in Jurnalul National intitulat ”Bucataria Diavolului” . In stilul ”Teleenciclopedia”, reportajul din Jurnalul National incerca sa atraga atentia asupra modului de preparare a drogurilor in vestita Columbie.

Voi trece peste articol in sine si voi reveni la mesaj : Acesta este destul de bine gandit datorita unui filmulet documentar atasat acestuia, filmulet care merge pe ideea ”daca vad cu ochii lor, vor crede” , un fel de varianta trunchiata a terapiei soc. Sunt de acord cu genul asta de terapii, prin urmare voi lista la randu-mi filmuletul. Ignorati va rog comentariile de decor si urmariti procesul de fabricatie al cocainei, proces confirmat si de alte surse :

[googlevideo=http://video.google.com/googleplayer.swf?docId=-2507677709393612282&hl=en]

Articolul complet poate fi citit in Jurnalul National Online.

Va mai recomand un site, daca va intereseaza drogurile la nivelul compozitiei chimice si al efectelor : The Good Drugs Guide

P.S : Stiu ca n-am mai scris de mult si ca jumatatea asta de articol nu ajuta, dar va asigur n-am stat degeaba…

Articolul integral

19 Comments »

[Nota : Puteti citi recenzia in original pe blogul BMB, alaturi de o recenzie mai veche la Zgomotul si Furia. Evident, ambele imi apartin altfel nu le-as mai fi postat.]

Neil Gaiman. Va spune ceva numele asta ? Englezilor le spune cu siguranta. Un autor de romane grafice si literatura in general usor, Neil Gaiman a dat lovitura publicistic in 1998 cu romanul Stardust (Pulbere de stele), ilustrat de Charles Vess , pentru ca ulterior, in 2007, sa dea lovitura si cu filmul bazat pe aceasta carte.
Aici voi trata exclusiv cartea ,reeditata recent la editura Tritonic. Un prim aspect care m-a deranjat la varianta Tritonic a fost lipsa ilustratiilor din carte. Evident, pentru un pret de 14RON (18 RON in librarii) nu stiu la ce te poti astepta, dar macar din cand in cand, o redare alb negru a ilustratiilor genialului Vess ar fi mers. Al doilea aspect care irita profund este coperta, care iti ofera o scena din ecranizarea filmului, o ecranizare buna, dar care sufera de problema oricarei adaptari : limiteaza imaginatia. Mai rau, editorii se lauda cu aceasta coperta. Multe carti scrise dupa filme preiau imagini din filmul efectiv, fapt care ar putea indica necunoscatorilor ca ”Pulbere de stele” a fost scris dupa film, nu invers.
Daca tot am inceput in nota asta ar fi ceva sa enumar si restul de minusuri din varianta Tritonic. Primul ar fi biografia autorului. Nu stiu cine s-a gandit sa scrie ”Daca dati search pe Google dupa numele Neil, va aparea autorul” dar cu siguranta nu are ce cauta intr-o editura. Acele trei sferturi de pagina sunt pline de aberatii – pana si wikipedia e mai la obiect. O alta problema ar fi traducerea in sine : Nu pare unitara. Daca in anumite momente textul curge si devine imersiv in altele regasim propozitii simple (in sens gramatical : subiect + predicat) , discrepante in dialog si ce e mai rau : traduceri aproximative. Vorbim de o carte plasata intr-un univers fantasy, da ? Prin urmare, ma astept ca cel care o traduce sa aiba putin habar despre ce se intampla intr-un astfel de univers. In explicatiile lui gasim termenul ”wyrm”, un termen nordic pentru europeanul ‘dragon’ explicat in nota de subsol ca fiind ”un sarpe mare zburator” sau ”un dragon care nu scoate flacari” (doua explicatii diferite la acelasi termen). Ok, poate omul a jucat cateva RPG-uri la viata lui insa asta nu cred ca l-ar fi impiedicat sa cerceteze putin autorii dinaintea lui Tolkien.
Acum, sa trecem peste supararari si sa revenim la Pulbere de Stele. Asa cum am precizat, cartea este plasata intr-un univers pre-Tolkien, un univers in care Fairy, ”tinutul zanelor” este populat mai degraba de inorogi, spiridusi, zane si goblini decat de elfi, orci si hobiti. Din pacate, traducerea iar face niste gafe si reuseste sa introduca niste rase care nu trebuiau sa fie acolo. Cum o parte din actiune are loc in lumea ”noastra”, Neil Gaiman a simtit nevoia sa dea niste repere temporale precise amintind cateva personalitati ale epocii. Astfel, actiunea incepe in jurul anului 1839, in preajma unui targ ce avea loc odata la noua ani in satul Wall.
Satul Wall, asa cum ii spunea si numele reprezenta un ultim zid, un portal intre lumea noastra si tinutul Fairy, un tinut definit prin sintagma ”toate taramurile pe care exploratorii si oamenii de stiinta s-au chinuit sa demonstreze ca nu exista”. Tatal protagonistului , Dunstan Throne, are o aventura cu una dintre servitoarele unei vrajitoare venite in targ, ca urmare nascandu-se eroul romanului, un personaj numai pe jumatate uman. Firul epic principal incepe odata cu maturizarea acestuia.
Pe scurt : Tristran Thorne, personajul principal, incalca regulile comunitatii din care facea parte si pleaca in cautarea unei stele cazatoare pentru a o aduce fetei de care se indragostise, bogata Victoria. Evident ca pe parcursul calatoriei (initatice, daca liceeni nostri doresc) se intampla o serie ciudatenii, ciudatenia cea mai mare fiind chiar natura stelei cazatoare, care in tinutul Fairy nu era doar o bucata de metal stelar. Nu voi detalia mai mult actiunea, nici macar la nivel general, pentru a nu rapi din placerea cititului.
Nuanta de basm modern a romanului este excelent redata. Tind sa subliniez ideea de ”modern”. Personajele, umane sau nu, fac uneori sex, ”se pisa” nu ”isi fac nevoile” si nu au acel patetism in replici pe care-l intalnim in povestirile clascie.
In roman gasim o pleiada de personaje inovative, de la fantomele unor urmasi la tronul Stormholdului (cea mai puternica cetate din regiune) pana la un capitan de vas celest iesit la vanatoare de fulgere. Greseala lui Gaiman pare a fi faptul ca nu acorda foarte multe importanta acestor personaje si in multe locuri nici actiunii. Intalnim pasaje si in cartea originala in care se trece mult prea usor peste intamplari care l-ar fi incantat pe cititor. Autorul probabil s-a bazat foarte mult pe ilustratie si a neglijat anumite pasaje. Cum editia in romana nu beneficiaza de asa ceva, va trebui sa ne lipsim de cateva parti interesante.
Ca in orice roman fantasy se insista mai mult pe actiune decat pe personajele efective, caracterul acestora fiind dedus strict din actiuni. Autorul nu abuzeaza de creaturi fantastice desi cartea iti da impresia clara ca ele ”sunt acolo”.
Pe scurt : o carte relaxanta, un basm modern care merita citit pentru ca, nu-i asa.,mai avem nevoie si de basme ! (In cazul asta am cam avea nevoie de basmul original, cu ilustratiile originale)

Ecranizarea pare sa fi reparat cateva dintre greselile lui Gaiman, respectiv detalierea unor actiuni si accentuarea personajelor secundare. Distributia este excelenta, Robert DeNiro, Michelle Pfeiffer si Peter O’Toole tronand pe afis. Din pacate, filmul sufera si el la capitolul actiune, scenaristii bagandu-si puternic nasul in povestea deja bine conturata a cartii. Cel mai bine se observa acest detaliu la inceputul filmului insa despre asta intr-un alt post…

P.S : Voi reveni in scurta vreme cu recenzia pe larg a filmului, pentru comparatie…

15 Comments »

Seria cu jocurile de alta data tinde sa devina de departe cea mai longeviva de pe blogul meu. Din pacate, motivul nu este dorinta extraordinara a cititorilor de a citi aceasta serie, ci volumul imens de informatii pe care l-am strans si lipsa de timp si chef. Pana acum am primti doar cateva mailuri si comentarii de la cei care ar vrea sa vada seria incheiata.

Ca o scurta recapitulare : Seria ”Jocurile de alta data” are pana acum patru parti care pot fi citite aici. Au fost tratate principalele epoci ale jocurilor pentru PC si s-a inceput descrierea asa numitelor ”bijuterii uitate”, a jocurilor care au schimbat ceva. Am foare multe sugestii si propuneri pentru astfel de jocuri si voi incerca sa le comprim in patru parti. Sper sa-mi iasa.

Articolul de fata trateaza jocurile de tip point’n click adventure sau ”graphical adventure” si mai ales, unul din exponentii lor de seama, seria ”Sam and Max”.

Aventurile de tip poin’n click, bazate pe actiunea coordonata de mouse, au devenit extrem de celebre la inceputul anilor 90′ din trei motive : Erau intuitive (adica necesitau IQ), nu consumau multe resurse de sistem (grafica era pre-rendered in general) iar personajele si atmosfera erau foarte bine gandite.

Principalele companii producatoare de astfel de bijuterii erau Sierra On-line si Lucas Arts. Amintim din colectia Lucas Arts : Day of the Tentacle (unul dintre cele mai bune point’n clickuri facute vreodata), Sam & Max Hit The Road, Grim Fandango (locul 15 in topul celor mai bune jocuri ale tuturor timpurilor), Monkey Island (cu toate continuarile de rigoare), Full Throtle, Legend of Loom. Din colectia Sierra On-line merita jucate : Space Quest (cine ar putea uita o combinatie de simulator de zbor, glume bune si point’n click), King’s Quest si nu mai putin celebrul Leisure Suite Larry.

Din pacate, niciunul dintre studiourile mari de adventurerui point’n click nu mai exista. Sigur, Sierra si Lucasarts inca produc jocuri insa diviziile respective au fost inchise. Aventurile de acest tip aveau un mare avantaj : Se apropiau mult de romane si ofereau un grad enorm de imersivitate, similar RPG-urilor.

Dupa 2000, genul a renascut prin cateva titluri mari precum Syberia sau The Longest Journey. Ambele folosesc o combinatie de grafica pre-rendered si mult mai modernele engine-uri 3D.

Revin la titlu : Sam & Max Hit the Road a fost un joc foarte jucat la vremea respectiva. Bazandu-se pe o banda desenata din 87′ a lui Steve Purcell si folosind ultimul motor grafic LucasArts al perioadei, jocul a reusit sa prinda o categorie mult mai mare de public decat obisnuitele joculete pe PC, inca in perioada lor de dezvoltare. Chiar si acum, jocurile de tip graphic adventure sunt mult mai gustate de jucatorii ocazionali si majori.

Sam & Max aveau acelasi umor debordant al jocurilor de gen, beneficiind de un plus pentru cele doua personaje : cerebralul caine umanoid Sam si iepurele psihopat, Max sau ”politia liber-profesinista”, asa cum se autonumeau.Discutiile dintre personaje erau mai mult decat ilare.

(The first incarnation of the game)

Desi au incercat, Lucasarts nu au fost in stare sa scoata o continuare ca lumea la joc, chit ca anuntasera deja ”the next episode”.Cei care au fost insa in stare sa cumpere franciza si sa faca o continuare reala a jocului au fost Telltale Games, cunoscuti si ca ”Aia care au facut CSI”.

Baieti destepti, Telltale Games s-au prins ca nu vor avea prea mult succes daca scot un singur joc, distribuit clasic, asa ca au scos mai multe, respectiv mai multe episoade dintr-o noua saga Sam&Max. Distributia s-a facut exclusiv pe Internet, prin download si platire a codului de deblocare sau prin reteaua Steam. Pretul e in jurul a 9 dolari de episod, majoritatea putand fi comandate inainte de aparitie. Dupa sase astfel de episoade, a iesit si o varianta ”de colectie” care le cuprindea pe toate sub egida ”the first season’. Cum sezonul doi este ”in progress” (exista deja doua jocuri), Telltale s-a gandit sa dea posibilitatea creeri unui abonament la serie. Afacerea le iese de minune, iar motivele le voi enumera mai jos.

(Varianta Telltale de Sam & Max)

Ca sa nu lungesc si mai mult postul , o sa incerc o abordare simplista, in stilul +/- sau ”De ce da, de ce nu” cum spunea colegul Constantin. Sa incepem cu plusurile, pentru ca ele domina evident :

+Fanii Sam&Max se pot bucura : Umorul este la locul lui, vocile sunt ok (desi Sam suna cam defazat uneori) iar povestea este excelenta. Seria a revenit in forta.
+Amatorii de grafica 3D se vor bucura la randul lor : Sam & Max au capatat o a treia dimensiune, fara a pierde din aspectul de desen animat. Cerintele de sistem nu sunt mari insa primele doua episoade par a cauza ceva probleme la detalii si rezolutie maxima desi nu vorbim de un super engine grafic. Muzica este si ea la inaltime.
+A treia categorie de bucurosi va fi cea formata din jucatorii noi initiati in tainele aventurilor point’n click : Jocul este simplut la nivel de interfata iar questurile au dificultate medie, deci nu aveti nevoi de walkthrough
+Dialogurile fac toti banii iar sistemul de dialoguri ”la dublu”, similar RPG-urilor este un plus demn de remarcat.
+Cateva minijocuri precum cel in care poti conduce masina, arestand oameni pentru tot felul de tampenii precum ”Condusul vehiculului fara a fi raton”. Atentie, mini-jocurile de gen au de multe ori implicatii in jocul principal.

La capitolul minusuri am doua lucruri de reprosat : Questurile au dificultate medie pentru cei neinitiati, dar sunt usurele pentru jucatorii vechi. Durata unui episod este relativ mica, si s-ar putea ca acele cateva ore pe care le veti petrece intr-un episod sa se datoreze faptului ca in primul sezon personajele nu pot fugi.

As fi vrut sa iau fiecare episod din primul sezon la rand si sa-l descriu pe larg insa nu le-am terminat pe toate si oricum nu stiu daca-mi permite timpul cititorului. In orice caz, primul sezon (primele sase episoade, sau jocuri) se axeaza pe doua motive : conspiratia si hipnoza. Eh, macar sunt amuzante. Cei de la Xtreme PC par a fi facut o pasiune din recenzarea lor. Al doilea sezon il indica pe Mos Craciun ca fiind inamicul numarul unu al duo-ului exploziv.

P.S : Sunt niste jocuri excelente pentru birou si pentru oamenii ocupati in general. Cum la randu-mi m-am jucat foarte rar in ultimii ani (si nu neaparat din cauza timpului limitat), joculetele astea sunt ”a breath of fresh air”. Producatorii mai au o serie bazata pe acelasi engina intitulata Bone, o combinatie de arcade si adventure.

14 Comments »

Bizar ca in acest moment nu ma pot gandi decat la urmatoarea prostie : De ce in toate filmele S.F, indiferent de vechime, totul este ”futuristic” cu exceptia oricarui tip de display\ecran ?

Toate display-urile din filmele S.F sunt atat idiot gandite incat nu-ti vine sa crezi ca regizorul se gandeste la viitor. In general avem doua variante : Prima, in care display-ul arata ca Windows 1.0 (un shell de MS-DOS) dar care, pe langa look-ul oribil vorbeste pentru a indica anumite comenzi si a doua in care totul este proiectat holografic in 3-4 culori si cu o dificultate oribila de accesare si vizualizare.

Unde sunt ultimele tehnologii de LCD, Oled si touch-screen ? Probabil au fost abandonate in defavoarea unor CRT-uri de 10cm care afiseaza software de cand era Bill Gates tanar.Deci, in viitor. ne vor durea ochii si capul din cauza unor ecrane prost proiectate si al softului care le insoteste.

P.S : Ca sa inchei apoteotic porcaria asta de post – A mai observat cineva patratosenia viitorului ? Viitorul nu este patrat, ci curbat. Tendinta spre design-ul sferic, cat mai ergonomic si miniaturizat nu se vede intr-o buna parte din filmele S.F in care aparatele viitorului arata ca niste frigidere din al doilea razboi mondial. Colturi, design prostesc si evident, sisteme de meniuri in patru culori.

18 Comments »

Sa mai zic si de plans, ca tot n-am mai zis de vreo trei zile…

La seminarul de astazi (nu spui care, ca mai stie lumea) ni s-a atras atentia asupra idolilor creati de media si de disfunctionalitatea mass-mediei romanesti. Printre exemple s-au numarat si cativa academicieni si cercetatori care au schimbat si salvat vieti, dar ale caror merite nu au fost niciodata pe deplin recunoscute. Oameni care au murit bolnavi, in anonimat, pentru ca Mutu sa ajunga ”eroul saptamanii” in cinci ziare. Desigur, mediagenia si economia de piata sunt un factor important insa lipsa de preocupare a statului si incultura celor din industriile mass-media contribuie la distrugerea treptata a valorii.

Si in alte tari exista fotbalisti si staruri create de media insa oamenii cu-adevarat valorosi sunt recunoscuti, indiferent de catre care cercuri. Exista innobilari, exista suplimente si ajutoare masive sociale pentru cei care chiar au facut ceva. La noi valorile sunt lasate sa putrezeasca in pace. Sustin si am sustinut intotdeauna discriminarea intelectuala insa nu despre mine este vorba, ci despre cei care nu se mai pot ajuta ajunsi intr-un anume punct.

Titlul din post s-ar putea sa-i induca pe multi in eroare. Cine este Corneliu Tamas ? Corneliu Tamas este un om in adevaratul sens al cuvantului. A fost cam de toate la viata lui, de la scriitor la istoric si teolog. Inca este, la cei 75 de ani pe care-i duce in spate. Corneliu Tamas a avut ghinionul ca s-a nascut prea devreme pentru a fi promovat interbelic, prea tarziu pentru a nu avea probleme cu noul regim si a trait o insemnata parte din viata in doua orase prea mici (la nivel cultural) pentru a sustine scriitori de valoarea sa (Pitesti si Rm.Valcea).

Prima data cand am avut contact cu omul asta a fost in clasa a doua. Corneliu Tamas a avut puternice tangente cu Biserica ortodoxa, prin urmare ajunsese sa predea religie in scoala mea. Numai religie nu preda si noi il iubeam pentru asta. In clasa a doua la ora de religie am interpretat povesti nemuritoare, am jucat personaje din Biblie si am cantat. Asta pana cand un cap stramt din ”institutia de invatamant” a decis ca omul nu-si facea treaba. Asa ne-am trezit noi cu un arhidiacon dement si obsedat de ortodoxie in locul lui Tamas. Partea buna a fost ca l-am mai vizitat. Isi facea veacul prin curtea mitropoliei din Valcea in acea perioada. Merita sa mergi sa vorbesti cu omul ala, facea mai mult ca zece preoti. Apoi a disparut pentru o perioada pentru a reaparea iar sub forma unei carti numite ”Pic”, despre aventurile unui pustan visator dintr-o comuna uitata de lume. Avea savoare. Cu ocazia asta am mai descoperit o cartica semnata Corneliu Tamas intitulata ”Doua Jocuri”, carte editata pe undeva prin 1992. Si incet incet am realizat adevarata valoare a omului care-mi tot dadea roluri de porumbel mesage in clasa a doua (dat fiindca mama ma imbraca mereu in camasi albe).

La nivelul scriituri beletristice nu exagerez cand il aseman pe Corneliu Tamas cu un Ion Creanga valcean. Stilul lui degaja caldura textelor humulesteanului. Nu abuza de regionalisme si nu se inspira din folclor dar era un narator excelent.

Exista si azi zeci de autori de savuroase nuvele si romane, vesnic nerecunoscuti, insa beletristica a fost insa o mica parte din opera lui Tamas. El a activat si ca arhivar si cercetator participand la peste 30 de studii si sinteze ce priveau istoria Romaniei, a municipiului si diverse aspecte legate de lacasele de cult si ortodoxism. Este un prieten apropiat al lui Horia Nestorescu-Balcesti, asa numitul ”istoric al masonilor”.

Un simpu search pe Google va demonstra ca nu vorbesc aiurea. Acelasi search nu va va returna niciun fel de data biografica sau interviu cu acest om. De ce ? Tocmai datorita tendintei despre care vorbeam la inceputul articolului.

Prin intermediul Danei, de la Centrul de Informare Comunitara Rm.Valcea am reusit sa obtin o biografie minimala a lui Corneliu Tamas (cititi daca aveti timp sau daca sunteti curiosi) pe care am plasat-o strategic la finalul articolului, inainte de post-scriptum.

(Doua Jocuri – 1992, Editura Ion Creanga – in perioada de glorie)

De ce ”Elogiu lui Corneliu Tamas” ? Pentru ca merita ! Nu ma omor cu dogma religioasa insa pot spune ca prin activitatea lui, omul asta chiar a stiut sa serveasca ”Domnului”.

Inainte de a posta bibliografia, v-as recomanda un link la o nuvela de-a sa (un mini roman de fapt), publicata in 1999 :

Corneliu Tamas – Copil de Trupa

Biografie :

TAMAŞ, CORNELIU – arhivist, cercetător, scriitor

Născut la 14 februarie 1933, în oraşul Câmpulung- Muscel, judeţul Argeş. În perioada 1940-1944, a urmat cursurile Şcolii primare în oraşul natal (“Oprea Iorgulescu”), în continuare Liceul ”Dinicu Golescu”. Urmează cursurile Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Bucuresti, secţia arhivistică, pe care o absolvă în anul 1958. A fost repartizat ca arhivist la Arhivele Statului din Piteşti, apoi a fost avansat la gradul de arhivist principal. În anul 1969, a fost numit directorul Arhivelor Statului – filiala Vâlcea, unde a funcţionat până în iulie 1987, când a fost pensionat.
În anul 1982, a sustinut teza de doctorat la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” din Bucureşti, cu subiectul: Evoluţia marelui domeniu feudal mânăstiresc din judeţul Vâlcea în perioada 1700-1821.
Debutul publicistic a avut loc în anul 1951 la ziarul “Munca”. A publicat peste 250 de articole, iar în cele 14 volume (în colaborare), a dat la iveală ştiri, informaţii, de ordinul miilor. A fost membru al cenaclurilor literare din oraşele Piteşti, Câmpulung-Muscel, membru fondator al Societătii literare “Anton Pann” (Rm. Vâlcea) şi “Antim Ivireanul”.

COLABORĂRI:
“Analele de istorie”, “Argeş”, “Buridava”, “Caietele Bălcescu”, “Curierul de Vâlcea”, “Historica”, “Informaţia zilei”, “Magazin istoric”, “Mehedinţi – istorie şi cultură”, “Muzeul Goleşti”; “Orizont”, “Mitropolia Olteniei”, “Pentru, Patrie”, “Revista Arhivelor”, “Revista economică”; “Reporter”, “Secera şi ciocanul”; “Tribuna”, “Ţânţarul”, “Zâmbiţi, vă rog”, s.a.

OPERA – Selectii:
Istoria Râmnicului, Editura “Anitim Ivireanul” Rm. Vâlcea, 1994, 400 p.; Istoria Ocnelor Mari, -Editura “Antim Ivireanul”, 1995, 300p.; Album Rm. Vâlcea, Editura “Sport Turism”, Bucureşti, 28 p.; Filiala Arhivelor Statului Judeţul Vâlcea, Bucureşti, 1982, 58p.; Vâlcea în documente (1965-1981), voI. II; Inventar arhivistic, Bucureşti, 1977, 477 p.; Lista volumelor în colaborare: Bibliografia istorică a Judeţului Vâlcea, 1994, 158 p.; Îndrumător pentru realizarea monografiilor locale, Rm. Vâlcea, 1981, 109 p.; Tezaur medieval. Catalogul documentelor de la Arhivele Statului din Vâlcea (1467-1800), voI. II, Bucureşti, 1985, 452 p.; Prefectura judeţului Vâlcea 1830-1864, vol. 1. Inventare Arhivistice, Bucuresti, 1977, 478 p.;Revoluţia de la 1821 în Judeţul Vâlcea, Bălceşti pe Topolog, 1980, 400 p.; Familia Bălcescu în documente vâlcene, 1840-1869, Bălceşti pe Topolog, 1984, 244p.; Aspecte militare privind revoluţia de la 1848 în Oltenia, “Scrisul românesc”, Craiova, 1979, 255 p.; Contribuţia Judeţului Vâlcea la Unirea Principatelor Române , Rm. Vâlcea, 1982, 280p.; Contribuţia Judeţului Vâlcea la sustinerea războiului de independenţă 1877-1878, Vâlcea, 1977, 672 p.; Răscoala ţărănească din 1907 în judeţul Vâlcea, 1974, 466 p.; Judeţul Vâlcea în anii primului război mondial, vol. 1, 440 p; voI. II 250 p.; îndrumător în Arhivele Statului Judeţului Vâlcea, Bucuresti, 1972, 224 p.; Laloşu. File de monografie, Rm. Vâlcea, 1977, 87 p.; Tipografii şi tipografi la Rm. Vâlcea., 1972,67

Eliberez acest material de sub licenta Creative Commons strict pentru uzul wikipedia.

P.S : Sa inteleg ca un om care a publicat atat nu merita recunostinta noastra ? Nu am din pacate o poza pentru ca un fost coleg dorea sa-i multumeasca in persoana pentru una din cartile sale.

25 Comments »