Krossfire's Blog

Una din micile chichite aruncate de profii de romana prin lucrari era ”diateza reflexiv-pasiva”. Bazandu-se pe o forma impersonala a verbelor, respectiva diateza era patroana lucrurilor care ”se” intamplau.

Daca intre timp respectiva denumire a disparut in negura gramaticii limbii romane , obsesia pentru impersonal e inca aproape de mentalul romanesc. In continuare lucrurile ”SE” intampla, fara vreun vinovat si fara legatura cu persoana care emite judecata. Acum cateva zile, animat de evenimente externe, un pusti publica o lunga lamentatie pe Facebook. Omul se plangea ca in Romania ”SE” fura masiv, dar cu doua actualizari in urma postase o colectie de torrente. Cumva, omul se excludea complet din schema furtului. Cum la varsta lui nici discursul meu nu era mai rasarit, am renuntat la ideea de a-l combate direct.

Faptul ca un pusti de 15 ani nu considera furtul digital furt nu e o problema. Faptul ca un procent imens din populatie face acelasi lucru, in timp ce se vaita strigator, schimba putin lucrurile. Mai mult, foarte multi au chiar tupeul sa critice bunurile furate. N-au niciun soft original in PC, dar sunt siguri ca ”Microsoft face numai porcarii”. Au iPhone cu Jailbreak, dar intra pe forumuri pentru a cataloga niste aplicatii furate drept ”gunoaie”. Jocurile se nasc si mor pe torrente, dar industria jocurilor video e ”la pamant”. E greu sa recunoastem, dar suntem lejer parte din acelasi furt pe care-l imputam altora.

Da, de acord ca un politician abil fura cu mult mai mult decat poate un pustan cu ”teava de net”, dar sa nu eliminam o forma de furt doar pentru ca e mai putin grava. Zece filme noi pe luna, 20 de episoade de serial si vreo 5 jocuri nu sunt ”o cantitate neglijabila”. Daca luam o medie de 20 de euro pretul filmului, 3-5 euro pretul unui episod de serial nou (format digital) si vreo 40 de euro pretul unui joc nou aparut (clasic sau digital), ajungem la o paguba de cateva sute de euro de persoana, lunar. Fie ca gaura e in buzunarul unui producator care se chinuie sa-si tina barca la suprafata, fie in buzunarul unui artist independent, nu prea conteaza. Cert este ca aia 100 000 de cumparatori legitimi cara in spate 500 000 de pirati. Nu de alta, dar din tranzactiile astea are si economia cate ceva de castigat.

Ar fi absolut stupid sa propun sa cumperi ”tot” ce consumi din mediul digital. Nu pentru ca n-ar exista banii. In cazul celor interesati direct, bani pot fi pusi de o parte (sunt jocuri de calitate pe Steam mai ieftine decat un pachet de tigari). Din punctul asta de vedere, accesul la cultura n-a fost niciodata mai ieftin. Nu-i vorba nici de ”salariile din Romania”. De acord ca sunt mici, dar nici n-ai de ce sa justifici un joc de 200 RON in fata unui om care nu are ce manca. Daca genul ala de achizitie e prioritara pentru el, atunci aia e strict problema lui. Ar fi greu sa cumperi tot ce consumi pentru ca, unele bunuri sunt complet inaccesibile, iar altele nu sunt oferite intr-o forma convenabila. Si, de ce sa nu recunoastem, altele sunt de o calitate cel putin indoielnica. Pana la urma, torrentele si retelele de sharing au un avantaj: poti incerca un bun finit INAINTE de a-l cumpara.

(Sursa: explosm.net)

Deci, ce ar fi de facut? E simplu, e vorba de putin respect. Intr-un scurt interviu, Neil Gaiman se declara neafectat de piratarea cartilor lui. Pentru el, o carte piratata e o ”carte imprumutata”. Aici vine insa si reversul. Logica e simpla: imprumuti cartea, te impresioneaza, devii fan, iar apoi incepi sa achizitionezi materialele autorului respectiv. Cam asta ar fi si cursul actiunii in cazul unor tari mai putin dotate financiar. Tot ce trebuie sa faci este sa-i recompensezi pe cei care ti-au destins seara sau ocupat weekendul. Nu vei cumpara toate Continue Reading»

79 Comments »

Cum in ultima vreme am fost distras de indivizi sacaitori si frustrari nationale, ma gandeam sa scot putin capul in afara granitelor…

De data asta, cea mai la indemana gafa a venit de la est. Intr-o seara in care imi indesam extenuat capul in PC, un bun amic din Rusia vine si-mi livreaza o anecdota. Aparent, in tara de a carei frica am tremurat decenii bune, Ministerul Apararii s-a decis sa atraga tinerii spre cariera militara. Un gest necesar de altfel, intr-o perioada in care ideea de a tine o arma in mana si a tremura de frig pe un camp are destule alternative.

E de retinut ca obsesia crearii unui joc ”de stat”, fie el o strategie in timp real sau un MMORPG (Putin voia concurenta pentru World of Warcraft) exista de multa vreme in mintile oficialor rusi. Iata insa ca s-a ivit ocazia ca Rusia sa lanseze un adevarat joc national, o combinatie patriotica de tactica, forta si propaganda statala. Evident, pentru asa proiect, era nevoie de un buget, buget care initial a pornit de la 36 de milioane de ruble. Vorbim de aproape 900 000 de euro, o suma suficienta pentru a creea o simulare militara satisfacatoare.

Nu, jocuri gen Call of Duty nu se fac fara cateva zeci de milioane de dolari, dar jucatorii si tinerii rusi se puteau astepta la ceva in genul ARMA 2 (o simulare deloc stralucitoare vizual, dar realista in termeni de lupta):

(Sursa: ign.com)

Ministrii lor insa au aceleasi metehne cu ai nostri. Produsul final a iesit tarziu si a fost cel putin intrigant pentru potentialii fani. Cum urma sa arate rivalul rusesc al lui World of Warcraft? Ce urma sa-i antreneze pe viitorii soldati ai Mamei Rusii? Evident Tetris, Minesweeper, Battleboat si un quizz cu 15 intrebari, fara raspunsuri gresite! Cu alte cuvinte, orice individ apt pentru un job de secretara se putea gandi cu seriozitate la misiuni armate in Cecenia. Priviti numai ce inseamna o cheltuiala de 900 000 de euro, in termenii a patru jocuri Flash:

Ce e mai trist la jocurile prezentate mai sus e ca nici macar nu arata a fi fost facute de la zero. Nu ca un Tetris reprezinta cine stie ce efort. Avem destule unelte care-ti permit sa faci un joc simplu fara programare si sa exporti direct in HTML5. Asa cum bine remarca sursa mea, problema e ca nici macar jocurile astea nu par a fi facute de la zero, ci  luate din alte surse si ”vopsite”. Un cod sursa pentru Tetris poti gasi prin orice manual destinat jocurilor Flash.

Publicatiile care au raspandit “mica” frauda, publicatii precum The Moscow Post sau NewsRu au smuls si o declaratie oficiala. Aparent, ministerul considera site-ul cu trei butoane si jocurile aferente lui o ”platforma educationala care va putea fi perfectionata”. Totusi, spre deosebire de altele, sistemul lor politic are si momente de luciditate. Dupa gafa asta, ultima dintr-o serie, Ministrul Apararii e pe cale de a fi demis.

In atare conditii, ma intreb sincer ce se mai intampla cu eRomania si cu cele 500 de milioane de euro care urmau sa fie varsate in proiect. Tare imi e ca peste cativa ani, vom afla ca site-ul care uneste ”toate institutiile statului” a fost facut in Dreamweaver si ruleaza la infinit varianta techno de la Coco Jambo.

P.S: Articolul de fata e mai degraba un exercitiu de gasire a unei stiri, nu de redactare a uneia. Chiar si asa, cum subiectul n-a mai fost rumegat in afara Rusiei, as prefera putin credit in caz de preluare.

19 Comments »

“Decreteii” au dominat inceputul anilor 90′, fie prin primele afaceri romanesti de succes, fie prin studentii care luau bataie la mineriade, fie prin primele generatii de jurnalisti care au pus virgule fara sa ceara aprobare…

Despre decretei s-a scris mult si bine, de catre autori mai informati. Chiar si bloggerii guralivi de-acum fac, la limita, parte din aceeasi generatie. Cu privire la ”copiii crizei” insa, lucrurile sunt inca neclare. Copiii crizei nu sunt neaparat copiii nascuti pe perioada crizei (cum sustin unele surse). Copiii crizei sunt tinerii pentru care anii de colaps economic au coincis cu anii lor formativi.

Un prim articol in sensul asta a publicat Der Spiegel, articol pe care-l puteti gasi in original aici (traducerea nu pierde complet sensul). Articolul urmareste cativa tineri care a facut totul ”ca la carte”: o facultate terminata in tara proprie, un master facut pe-afara, cateva internship-uri la multinationale. Si totusi, aceiasi tineri, unii vizibil mai dotati intelectual decat sefii lor, nu reusesc sa atinga stabilitatea sociala si financiara. E mult spus ca ”n-au bani”, pentru ca meseriile lor sunt bine platite. Ce n-au este un job stabil, un prospect clar de viitor si suficient timp liber cat sa nu se mai imparta intre munca si distractii pasagere.

Desi articolul amintit e mai bine structurat si documentat decat randurile scrise aici, imi permit sa il contrazic. Nu generatia prezentata acolo, generatia mea pana la urma, formeaza ”copiii crizei”. Sa nu uitam ca vorbim de oameni care au mai prins totusi cativa ani de prosperitate economica, care au apucat sa-si termine studiile si au avut si putin timp pe langa. Chiar daca ne-am apucat de munca de la 19-20 de ani,  nu am facut-o din disperare. La noi a fost  mai degraba orgoliu, dorinta de emancipare si povara lipsurilor din sistemul de invatamant. Generatiile care au urmat insa…

Ei bine, ele n-au fost la fel de norocoase. Daca ne uitam la rata de terminare a unei facultati, la nivelul de cunostinte al studentilor si la joburile alese de ei, observam ca multi au renuntat efectiv sa incerce. Da, mancand aproape 4 ani de criza pe paine si neavand modele reale, multi dintre ei au renuntat efectiv. Cativa ani cruciali din viata lor au fost marcati de o obsesiva alergatura dupa resurse. Si nu, ”dupa criza” nu va fi mai bine, pentru ca varsta conteaza pe tabela angajatorilor.

Trist e ca multi nici nu fac efortul de a-si ascunde ignoranta si sictirul. O vedem destul de des online. Internetul are capacitatea incredibila de a-ti arata cat de mic esti cu-adevarat.  Si daca ar fi numai iesirile de pe bloguri si forumuri tot ar fi ceva. Faptul ca din ce in ce mai multe talente din generatiile tinere se izoleaza, raportand invidia si agresivitatea celor din jur, da insa de gandit. Daca n-am fost destul de clar, as putea insira cateva simptome ale copiiilor crizei, unele regasite la indivizi pe care cu greu ii mai poti numi ”copii”.

In primul rand, e greu sa treci cu vederea supraestimarea noilor veniti. Daca aceeasi criza i-a impiedicat sa faca ceea ce am facut cu totii (urmarea unor pasi logici), tot criza ii impiedica acum sa-si atinga maretia. Daca nu era criza, sigur reuseau ei. Ei, de fapt, sunt extraordinari, dar n-au avut sansa. Nu s-au nascut in locul potrivit. Ciudat e ca, daca esti intr-adevar facut sa reusesti, criza nu prea conteaza. Ba mai mult, e un factor care te impulsioneaza.

Copiii crizei nu formeaza prietenii puternice. Cand barfa de birou, barfa de Facebook si in general barfa e privita ca o moneda de schimb, nu poti sa te astepti la prea multa loialitate. Pe langa asta, exista o vizibila cultura a frustrarii. Intrebati-va amicii care sunt inca la facultate, cum se desfasoara lectiile cu profii din afara sistemului (aia care-ti pot servi oportunitati). In mediul academic nu mai e vorba de a-ti demonstra talentul, ci de a-l submina pe al celor din jur. Intr-un final, nu tu esti de vina ca nu vrei sau nu poti, ci ceilalti, pentru ca deja o fac.

Sursa: www.amazingsuperpowers.com

Frustrarea are radacini in puternicul gap care apare intre generatii deloc indepartate. Nu e vorba de gapul dintre cei buni si cei slabi. In Romania, golul ala este si va fi intotdeauna imens. E vorba de gapul intre baietii care au trecut BAC-ul pe branci, au servit la McDonalds si care acum sunt sefuleti prin vreun departament dubios si cei care vin din urma. Cei care vin din urma au poate putin mai mult talent, dar, din cauza crizei, ”norocul” nu le-a suras. In alte conditii, genul asta de situatie ar trebui sa te ambitioneze si sa te faca sa vrei sa dai jos ”’vechea oranduire”. In cazul copiiilor crizei, rezultatul va fi intotdeauna frustrarea. Aia au scapat usor, noi de ce nu putem?

Umilinta si abilitatile de comunicare sunt doua atribute care au disparut misterios in ultimii ani. Prin umilinta nu inteleg sa pupi funduri si sa cazi in genunchi, ci doar sa accepti ca exista situatii in care cineva ti-a luat-o inainte, pe merit. Daca X a facut ceva mai bine decat tine, abordarea corecta este sa-i respecti realizarea si sa incerci sa o depasesti. Abordarea cea mai des intalnita este punerea reusitei pe seama vreunui avantaj ”ilegal” si tratarea celuilalt de sus. Mai mereu, consecinta este respingerea noului venit, victimizarea si evident, frustrarea.

Abilitatile de comunicare (sa le zicem ”social skills”) se refera nu la a pierde noptile prin baruri, ci la a fi literalmente adaptat la interactiunea cu parteneri din aceeasi specie. Copiii crizei nu stiu sa abordeze un potential angajator, nu stiu sa-si controleze expresiile si tonul de adresare si habar n-au sa dezbata si argumenteze. De cele mai multe ori, fie pleaca la lupta resemnati si cu maxim de apatie (n-am sanse, e criza), fie vin cu aceeasi superioritate greu de inteles (toti vor fi interesati de ce ofer eu).  Oamenii nu stiu sa-si evalueze corect munca si cu-atat mai putin sa o vanda.

Individualisti, usor frustrati si fara prea mari sperante de reusita. Copiii crizei nu sunt rezultatul crizei, pentru ca nu-i prima data cand economia se prabuseste. Criza a sters praful, pentru a ne admira mai bine creatia. Copiii crizei sunt rezultatul a peste 20 de ani de tranzitie si al individualismului generatiilor trecute. Am avut impresia ca, dupa noi, urmeaza oameni care ne vor respecta si sustine. Ce ar mai fi de zis? Ghinion!

P.S: In parte, articolul a pornit de la o discutie avuta zilele trecute cu un pusti. Respectivul, balcanic de felul lui, dar nu roman, vazuse o reclama la unul dintre site-urile de finantare pe care ne-am plasat jocul. Reactia lui a fost ceva in zona ”Pai de ce sa va ajut pe voi, cand eu pot face mai bine…doar ca n-am chef”. Evident, cu totii putem, dar n-avem chef…

27 Comments »

Nici n-a inceput bine 2012 si deja avem un candidat cu sanse la premiul Dubiosul Anului…

Culmea, omul a mai trecut pe-aici. Cine m-a citit (fie si pasager) in ultimii ani stie ca ma enervez greu si apelez si mai greu la aruncatul cu noroi. Totusi, cu ani in urma, cand am facut trecerea pe .ro, am descoperit un nesimtit de un asemenea calibru incat a trebuit sa scriu pe tema. E vorba de Claudiu Cadar si de firma aferenta, Claus Web. La momentul respectiv, articolul a fost sustinut prin alte reclamatii, comentarii, link-uri si discutii pe decedatul forum RoHosted. Mai mult, migrarea pe noul domeniu a facut ca articolul sa primeasca noi comentarii si acolo.

Ulterior blogul a trecut pe .ro, iar regulile generale au mizat pe evitarea conflictului. Hostingul a fost trecut instant pe o firma cu servere in Romania, cu o oferta mai scumpa, dar cu un suport tehnic excelent. Am ramas cu respectiva firma pentru ca, in trei ani, nu mi-a spus nimeni sa ”n-am pretentii”. In fine, in tot timpul asta, articolul despre ClausWeb si amicii a primit din cand in cand cate un comentariu pasager care-mi intarea suspiciunile initiale. Nimic spectaculos, pana acum doua saptamani.

Ei bine, de doua saptamani incoace, un hemoroid online imi tot spameaza blogul sub pseudonimul ”Basescu”. Am mai discutat despre specia lor, asa ca nu are sens sa insist asupra psihologiei unui cretin. In prima faza i-am aplicat un tratament cu Ingorel. La scurta vreme, mi-am iesit putin din minti si l-am trimis la origini intr-un stil necaracteristic. Ar fi bune cateva mostre din perioada in care eram profund iritat deja, pentru a intelege cam pe unde ajunsesem cu nervii:

Dupa alte X mesaje, acuzatii, promisiuni si defulari de copil tampit, am zis sa-i verific totusi IP-ul pe care nu se gandise sa-l filtreze. Surpriza! Eroul nostru e din Satu Mare, dintr-o zona apropiata Strazii Corvinilor. De ce surpriza? Pentru ca, sa vezi coincidenta, fix pe aceeasi strada este si sediul Claus Web!

Spre deosebire de oamenii de la Fulbier, care mi-au explicat situatia si m-au rugat sa modific niste tag-uri la un articol mai vechi, Claus si prietenii lui au reusit sa treaca de punctul in care puteau obtine intelegere. Si sincer, daca trolul nu-si extindea adanca plaja de cunostinte la muzica si alte lucruri gasite pe blog, poate nici nu scriam articolul asta. Nu o sa arat cu degetul si sa urlu ”asta sigur e Claus Web”, dar imi e clar ca e cineva din anturajul lui, date fiind informatiile vehiculate de trol si pozitia lui pe harta.

Felicitari lui Claus Web si prietenilor lui din Satu Mare. Indiferent daca un angajat Claus Web (sau vreun prieten de-al patronului) a inceput spamul, urarile de bine se vor duce in aceeasi directie! Nu de alta, dar o cam merita, inca din prima tura!

P.S: Nu ma intereseaza experientele de tip ”am avut hosting la Claus Web si n-am avut probleme”. Faptul ca cineva a tinut un blogulet pe unul din serverele lui nu-l salveaza de la nominalizarea meritata. La fel nici comentariile de tip ”e o coincidenta” nu ma vor convinge. Vorbim de cineva care scrie insistent in speranta ca voi da jos un articol, cineva cu o pozitie extrem de suspecta. Daca as fi primit o replica oficiala pana acum, poate ca altfel stateau lucrurile.

22 Comments »

Din cate stiti, promisiunile de Anul Nou sunt departe de preocuparile mele, dar…

In general, consider toamna drept etalonul in schimbarii in ceea ce priveste viata profesionala. Cea personala nu prea tine cont de anotimpuri si decizii. De altfel, de ani buni nu mi-am mai facut promisiuni personale de genul ”o sa fiu mai”. N-o sa fiu. Obisnuiti-va! (sau comentati pe tema, apreciez oricum)

Pe langa job si obiectivele legate de el, am inceput in sfarsit lucrul la un vis mai vechi si anume Starchaser si primul joc mai serios, Uplift. Pe langa asta, am demarat si doua proiecte editoriale, primul cu lansare in primavara.

Am reusit cat de cat sa ma tin de promisiunea de a aduce blogul inapoi din moartea clinica in care intrase. Parte din cititori s-au si intors, ocazie cu care le multumesc. Spre finalul anului, am demarat in sfarsit o serie care statea la rece de vreo doi ani. De altfel, pentru curiosi, blogul a trecut de venerabila varsta de 5 ani (nu de 4 ani, cum estimam acum cateva luni). Daca nu-i prea tarziu, o sa-i spun si lui La Multi Ani!

Daca ar fi sa trag linie acum, as spune ca am inceput multe lucruri si sper sa le termin inainte ca Racirea Globala sa fie declansata de o cometa fabricata de maiasi. Nu de alta, dar daca, printr-o coincidenta in lumea conspiratiilor, Apocalipsa chiar ar scoate capul la anu’, voi fi al naibii de ocupat cu perpetuarea speciei post-dezastru.

Cam aici e momentul in care structura cliseu a articolelor de gen ma obliga sa va dedic o piesa pentru trecerea dintre ani, saltul dintre minute si topaiala dintre secunde. O sa ma feresc nonsalant de Europe – The Final Countdown in favoarea unui regal nemtesc:

Si cu asta se incheie cel mai scurt articol Krossfire din ultimele saptamani.

P.S: Sunt plecat pentru cateva zile, de-aici si articolul. Nu are sens sa pun comentariile in moderare, din moment ce voi avea un minim acces la net. Prin urmare, daca nu revin cu vreo iritare, recenzie sau articol despre nimic, o sa-mi transmit de-acum urarea. Un 2012 metal: epic, intens si, evident, victorios!

25 Comments »